- CREARE SITE + Suport tehnic asigurat:
- 0785.88.88.33
- 031.43.45.509
- office@amigio.ro
Util: Cum să organizezi o "conferință" pe Facebook. Poți vorbi în privat cu mai mulți prieteni odată
Cum să organizezi o "conferință" pe Facebook / FOTO: pcmag.com
În timp ce vorbiți cu o persoană pe chat-ul Facebook, puteți invita și alți prieteni comuni la discuție. Tot ce trebuie să faceți e să apăsați butonul de opțiuni și să selectați "Adaugă prieteni la discuție" (Add Friends to Chat). Trebuie să introduceți numele unui prieten sau unor prieteni, iar astfel se va deschide o nouă fereastră, în care vor putea comunica toate persoanele care participă la "conferință".
Super-opţiuni pentru utilizatorii de FACEBOOK. Puţini ştiu că există
SCHIMBAREA FACEBOOK care va ÎNNEBUNI milioane de utilizatori
Grupul, denumit FairSearch, sustine ca Google incearca sa blocheze concurenta pe piata mobila, in scopul de a-si "cimenta controlul asupra datelor de pe Internet ale consumatorilor, pentru publicitatea online, pe masura ce utilizatorii se muta pe
mobile", relateaza
Bloomberg.
"Google foloseste sistemul de operare pentru mobile Android ca un 'cal troian' pentru a-si insela partenerii, monopolizand piata si datele privind consumatorii", a declarat Thomas Vinje, un avocat din Bruxelles care reprezinta grupul FairSearch.
Uniunea Europeana deja investigheaza afacerile din domeniul motoarelor de cautare pe Internet ale Google, iar concurentii sai cer aproape saptamanal autoritatilor europene sa ia masuri.
"Continuam sa colaboram cu Comisia Europeana", a declarat Al Verney, purtator de cuvant al Google din Bruxelles.
Potrivit FairSearch, sistemul Android a fost utilizat in 70 la suta din smartphone-urile livrate pana la sfarsitul anului 2012. De asemenea, Google domina piata reclamelor prin motoarele de cautare, detinand 96% din aceasta.
Microsoft a depus deja, pe cont propriu, o plangere impotriva Google, la Bruxelles, sustinand ca isi promoveaza propriile servicii, copiaza recenziile pentru restaurante sau statiuni turistice si discrimineaza rivalii.
The Pirate Bay și-a schimbat domeniul
The Pirate Bay și-a schimbat peste noapte domeniul unde este găzduit, trecând de la "sufixul" suedez .se la cel .gl, specific Groenlandei. Mutarea pe domeniul thepiratebay.gl va fi permanentă, scrie torrentfreak.com.
Reprezentanții celui mai popular site de torrente susțin că autoritățile din Suedia se pregătesc să confiște domeniul thepiratebay.se pentru a-i împiedica pe utilizatori să acceseze site-ul.
Pentru moment, utilizatorii nu se vor confrunta cu niciun fel de problemă, pentru că vor fi redirecționați de fiecare dată de pe domeniul thepiratebay.se către domeniul thepiratebay.gl. Acest lucru se va schimba însă dacă autoritățile suedeze vor confisca domeniul thepiratebay.se.
Folosirea telefonului ca GPS în mașină este ilegală, a stabilit un judecător american
Pentru ca tentatia de a interactiona cu telefonul in momentul in care il folositi ca GPS este mare, un judecator a clasificat aceasta activitate ca fiind ilegala. Mai precis, a pus pe aceeasi linie mersul cu masina vorbind la telefon cu mersul cu masina navigand pe GPS-ul de pe telefon, scrie playtech.ro.
Cazul descris mai sus a fost judecat in cadrul Curtii de Apel din Californa, SUA. Judecatorul a argumentat ca soferul verifica din cand in cand traseul pe care il are de urmat, cu telefonul in mana. In respectivul context, decizia a fost ca ,,Deoarece este sigur faptul ca apelantul si-a folosit telefonul wireless, tinandu-l in mana in timp ce conducea, comportamentul sau a incalcat Codul Rutier sectiunea 23123, alineatul a.”
IMAGINI SPECTACULOASE: Jocuri video pe faţada unei clădiri
Cu ajutorul unor proiectoare, pe faţada imobilului au apărut jocuri legendare precum Tetris. Pietonii au fost provocaţi să participe la o competiţie şi să controleze piesele cu ajutorul unei tablete iPad.
Uimiţi de propunere, mulţi au stat la coadă să le vină rândul, deşi unii dintre ei nici nu se născuseră în vremea când aceste jocuri erau celebre.
Evenimentul se va repeta în fiecare seară până la mijlocul acestei luni.
Care este boala cu cea mai mare frecvenţă la nivel mondial? Probabil că vă gândiţi la infecţie. Sau la bolile cardiovasculare ori la cancer sau SIDA. De fapt este guturaiul! Care este boala ce ocupă locul doi în acest clasament? Caria.
Fără îndoială cariile sunt neplăcute şi pot cauza dureri. În plus afecţiunile cavităţii bucale facilitează intrarea bacteriilor în sânge şi producerea de boli respiratorii sau cardiace. Din fericire însă cariile pot fi prevenite. Igiena orală adecvată şi reducerea aportului de dulciuri sunt factorii esenţiali, dar dinţii pot fi întăriţi şi prin intervenţii chimice. Evident ne referim aici la fluor.
Smalţul dinţilor este compus în principal din hidroxiapatită, o substanţă uşor de atacat de către acizi. Bacteriile ce se găsesc în mod natural în gură, în special streptococcus mutans, se hrănesc cu zaharuri pe care le transformă în acizi şi drept urmare apar cariile. Dacă dieta include fluor sau acesta este aplicat local pe dinţi, atunci el intră în structura dinţilor formând o substanţă mult mai rezistentă la acizi denumită fluorapatita. În ciuda părerilor populare, studiile indică că fluorul are în principal un efect local ce se manifestă numai după apariţia dinţilor. Fluorul are totodată şi un efect secundar. El poate să interacţioneze cu enzimele, precum cele folosite de bacterii pentru a transforma zaharurile în acizi. Iar deoarece caria este o problemă universală s-ar părea că o simplă metodă de prevenţie precum adăugarea unei cantităţi mici de fluor în apa potabilă ar fi o soluţie binevenită.
Foarte mulţi experţi din sănătatea publică susţin că fluorizarea apei a fost una dintre cele mai sigure şi mai eficiente măsuri luate vreodată în favoarea sănătăţii populaţiei. Există însă şi persoane care afirmă că fluorizarea este o metodă nechibzuită, ineficientă şi riscantă, ce a fost implementată numai fiindcă guvernul, industria şi armata SUA au colaborat în secret cu autorităţile din sănătatea publică pentru a transforma un produs secundar toxic din industria fertilizatorilor într-un mijloc de prevenţie al cariilor. De ce? Pentru ca să poată fi adăugat la apa potabilă! Mai mult, toţi aceştia au uneltit în scopul de a ascunde informaţiile legate de riscurile fluorizării şi au încercat să submineze cariera oamenilor de ştiinţă care apărau punctul de vedere opus. Controversa nu este o noutate în ştiinţă, dar rareori ne-a fost dat să vedem o chestiune care să genereze atât de mult „venin” verbal şi o denaturare atât de flagrantă a literaturii ştiinţifice privind fluorizarea surselor publice de apă. Iar observaţia este valabilă pentru ambele tabere!
Să începem cu un pic de istorie. În anul 1901 Frederick McKay deschide un cabinet stomatologic în Colorado Springs, Colorado şi ajunge foarte repede să constate că mulţi dintre pacienţii săi aveau dinţii pătaţi sau marmoraţi, o afecţiune cunoscută acum sub numele de fluoroză. McKay a fost surprins să descopere că cei cu dinţi inestetici aveau cele mai puţine carii. Cauza s-a dovedit a fi conţinutul mare de fluor în apa potabilă din Colorado Springs. Observaţia lui McKay a dus la compararea sănătăţii dinţilor în comunităţile cu concentraţii diferite de fluor în apă. La o concentraţie naturală de fluor mai mare de 1 parte la un milion (ppm) incidenţa cariilor se reducea la cca. 50 – 65%. Iar la această concentraţie doar 10% dintre copii prezentau semne foarte slabe ale fluorozei. Drept urmare Organizaţia Mondială a Sănătăţii a început să recomande suplimentarea apei cu fluor acolo unde concentraţia era scăzută.
În 1945 Grand Rapids, Michigan a devenit primul oraş din lume care şi-a ajustat concentraţia de fluor din apa potabilă la valoarea de 1 ppm, urmat în acelaşi an de Brantford, Ontario. Brantford a făcut parte şi din primul studiu epidemiologic asupra fluorului. Pentru a se stabili frecvenţa cariilor în anii 1948 şi 1959 se făceau comparaţii cu Sarnia, ce avea o concentraţie foarte mică de fluor în apă, şi cu Stratford, cu o concentraţie de 1,6 ppm. În Sarnia exista o incidenţă ridicată a cariilor, atât în anul 1948, cât şi în anul 1959 90% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 9 şi 11 ani având carii, în timp ce în Stratford procentul era de numai 50% dintre copii. Între anii 1948 şi 1959 frecvenţa cariilor a scăzut de la 90% la 50% în Brantford. Drept rezultat Sarnia a introdus fluorizarea apei. Azi, cel puţin în America de Nord, fluorizarea este o metodă larg răspândită. Asociaţia Americană a Stomatologilor pledează cu convingere în favoarea fluorizării apei şi estimează că fiecare dolar cheltuit pentru fluorizare economiseşte cca. 50 de dolari necesari în viitor pentru tratarea dinţilor.
Fluorizarea a creat de la bun început controversă. Oponenţii susţineau că în apa potabilă se adaugă „otravă de şobolani” şi că autorităţile nu au niciun drept să stabilească tipul de apă pe care populaţia trebuie să-l bea. Emoţiile s-au amplificat, iar neîncrederea a înflorit. În martie 1944 autorităţile din zona Newburgh, New York au anunţat că apa potabilă din oraş va fi fluorizată. În ziua în care era programată aplicarea acestei măsuri autorităţile locale de sănătate publică au fost surprinse să primească de la populaţie o serie de plângeri în care se vorbea despre cratiţe decolorate, probleme digestive ori proteze dentare crăpate. Dar de fapt încă nu se făcuse nicio modificare a apei, căci echipamentul pentru fluorizare nu fusese gata la timp! Dar imaginaţia colectivă a început să funcţioneze, căci se pare că dacă te aştepţi la anumite simptome le poţi manifesta.
Fluorizarea apei reduce incidenţa cariilor. Dar scara la care se întâmplă acest proces este însă discutabilă. În ultimii ani prezenţa pe piaţă a pastei de dinţi şi a apei de gură cu fluor, precum şi a suplimentelor alimentare a diminuat efectele atribuite apei fluorizate în zonele bogate. Comunităţile sărace sunt însă cele care au cel mai mult de beneficiat de pe urma fluorizării apei. Dar cu ce risc? La urma urmei criticii au dreptate atunci când se referă la fluor drept „otravă pentru şobolani”. Ar trebui să ne facem griji? Să fie oamenii doar nişte şobolani gigantici? Nu, cu mici excepţii. Chestiunea siguranţei fluorizării merită însă analizată.
Fluorul poate fi toxic, nu există nicio îndoială în acest sens. Aşa cum oponenţii fluorizării apei ne reamintesc în mod constant fluorul a fost într-adevăr folosit pentru a otrăvi şobolanii. Dar acest lucru nu are nicio legătură cu faptul că trebuie sau nu adăugat în apa potabilă pentru a optimiza sănătatea dentară. Toxicitatea este întotdeauna o chestiune de dozare! O bucăţică mică de fluorură de sodiu pură va ucide un şobolan, dar acesta va trebui să bea cca. 100 l de apă potabilă fluorizată pentru a suferi acelaşi destin fatal, dacă apă are concentraţia normală de fluor de 1 ppm. Şi în plus ar trebui să nu urineze! Etichetarea unei substanţe drept „otrăvitoare” fără a preciza doza este un act ilogic şi iresponsabil. La urma urmei folosim „otrăvuri” tot timpul. Clorul utilizat în purificarea apei poate fi folosit şi drept armă chimică. Morfina este un antianalgezic excelent, dar o doză puţin mai mare decât cea necesară pentru ameliorarea durerii poate adormi pacientul şi nu este nevoie de mult mai mult pentru a-l adormi pe vecie. O doză mare de aspirină poate fi fatală, la fel ca şi o supradoză de sare de masă, supliment pe bază de fier ori pastă de dinţi cu fluor. Teoretic o persoană ar putea înghiţi o doză letală de pastă de dinţi cu fluor, deşi i-ar fi foarte greu să facă aşa ceva fără să vomite. Toate acestea însă nu au nimic de-a face cu adăugarea fluorului în apă sau în pasta de dinţi.
La fel de irelevant este şi faptul că fluorul este folosit pentru a îmbogăţi uraniul în armele nucleare sau pentru a prepara gazul toxic Sarin ori a izola aluminiul dintr-un minereu. Iar argumentul folosit contra fluorizării cum că CIA ar fi încercat să studieze dinitrofluoridul, un derivat al acidului acetic, ca fiind o substanţă cu potenţial în controlul minţii este complet absurd. Mişcării anti-fluorizare îi place să scoată în evidenţă faptul că acidul hidrofluorosilic, substanţa chimică folosită în mod obişnuit pentru fluorizarea apei potabile, este un deşeu din industria fertilizatorilor. Ceea ce este adevărat, dar ce-i cu asta? Transformarea unui deşeu industrial într-o substanţă folositoare în loc de eliminarea acestuia este un lucru de dorit. Toate aceste argumente sunt la fel de găunoase ca şi cel al senatorului Joe McCarthy care spunea în anii ‘50 că fluorizarea este o conspiraţie comunistă pusă la cale pentru a otrăvi America, ori afirmaţia altora cum că ar fi fost o manevră abilă a industriei zahărului în scopul de a creşte vânzările de dulciuri fără a afecta dinţii copiilor. Mişcarea anti-fluorizare îşi face singură deservicii cu aceste argumente irelevante, precum şi prin apelul excesiv la teamă. Adevărul este că există motive mult mai legitime pentru a analiza mai scrupulos această problemă.
Afirmaţiile majore aduse împotriva fluorizării apei sunt: creşte riscul de fracturi osoase şi de cancer osos, poate interacţiona cu funcţia tiroidei, precum şi cu alte sisteme biologice, poate expune populaţia la contaminarea cu produşi proprii producţiei de acid hidrofluorosilicic şi poate cauza fluoroza dentară. Doar ultimul dintre argumente este justificat. Stomatologii raportează într-adevăr mai des prezenţa petelor caracteristice fluorozei dentare în zonele în care fluorul este adăugat în apă. Chiar dacă este doar o problemă estetică, ea este cu siguranţă o problemă. De ce apare? Ca urmare a utilizării pe scară largă a pastei de dinţi şi a apei de gură cu fluor, precum şi a alimentelor şi băuturilor fabricate cu apă fluorizată anumite segmente ale populaţiei sunt expuse la o concentraţie de fluor peste nivelul optim. În acelaşi timp datorită acestor surse de fluor, precum şi mulţumită îngrijirii timpurii şi mai bune a dinţilor s-au diminuat considerabil diferenţele între frecvenţa cariilor în zonele cu apă fluorizată şi nefluorizată. Chiar dacă aceste statistici sunt greu de confirmat frecvenţa actuală a cariilor în Vancouver, care nu a avut niciodată apă fluorizată, pare să fie la fel cu cea din Toronto, care foloseşte apă fluorizată de mai bine de 30 de ani.
Restul argumentelor ridicate împotriva fluorizării sunt mult mai vagi. În timp ce studiile de laborator şi anumite experimente pe animale sugerează că fluorul poate cauza cancer, investigaţiile epidemiologice extinse realizate în comunităţile cu apă fluorizată şi nefluorizată nu au arătat nicio diferenţă în frecvenţa cancerului, cu excepţia posibilităţii apariţiei unei forme rare de cancer osos la băieţi. Aşa cum este de aşteptat fluorul intră la fel de bine în oase ca şi în dinţi, dar anumite studii arată că în mod surprinzător în ultimul caz fluorul poate duce la slăbirea oaselor. Din nou, studiile epidemiologice au arătat că deşi există un risc mai mare de fracturi, acesta este unul foarte mic. Fluorul reacţionează cu enzimele, fiindcă acesta este la urma urmei modul prin care controlează bacteriile din cavitatea bucală. De aceea teoretic poate avea un efect negativ asupra diferitelor funcţii ale corpului. Dar teoria nu este totuna cu realitatea. Aşa cum nu uită să sublinieze oponenţii fluorizării, acidul hidrofluorosilicic poate fi contaminat cu urme de plumb, arsenic şi radiu fiecare dintre aceste substanţe fiind periculoase. Dar cantitatea care ajunge în apa potabilă din această sursă este mai mică decât ceea ce este prezent în mod natural în multe sisteme acvatice. Este interesant de observat şi faptul că ceaiul reprezintă o sursă mult mai bogată de fluor decât apa fluorizată, dar cu toate acestea nu au fost depistate niciun fel de efecte adverse legate de consumul de ceai.
Chestiunea fluorizării „a luat foc” în mai 2006 atunci când National Research Council din SUA a publicat un raport intitulat „Fluorul în apa potabilă: Un studiu ştiinţific al standardelor Agenţiei de Protecţie a Mediului (EPA)”. Presa s-a ocupat intens de acest subiect, iar majoritatea articolelor publicate au prezentat în mod corect recomandarea studiului de a diminua valoarea de 4 ppm pentru concentraţia maximă a fluorului în apa potabilă. Apoi însă jurnaliştii au interpretat acest fapt drept o chemare la luptă pentru siguranţa fluorizării apei. O schimbare importantă de perspectivă! Să analizăm însă ce formula cu adevărat acest raport şi concluziile ce pot fi trase.
În anul 1986 pe baza datelor existente atunci Environmental Protection Agency (EPA) stabilea o concentraţie de 4 ppm pentru nivelul maxim de fluor în apă. Această valoare se baza pe faptul că o concentraţie mai mare ducea la slăbirea smalţului dinţilor. Nu exista nicio sugestie cum că nivelul de 4 ppm ar fi fost asociat cu vreun risc. Cel puţin nu din partea EPA. Grupul anti-fluorizare avea însă alte păreri. Oponenţii susţineau că fluorul din apă reprezintă un risc pentru afecţiunile musco-scheletale, neuronale şi endocrine şi că ar putea cauza cancer. De la stabilirea valorii maxime de 4 ppm în anul 1986 au apărut numeroase studii ce au analizat toate aspectele fluorizării apei şi de aceea EPA a decis că a sosit vremea să reanalizeze situaţia pentru a stabili dacă această valoare mai este sau nu valabilă.
După examinarea celor mai recente studii toxicologice, epidemiologice şi clinice experţii au concluzionat că fluorida dentară severă poate apărea la copii chiar şi la o concentraţie de 4 ppm în apă, iar consumul de apă cu acest nivel de fluorizare poate duce la slăbirea oaselor şi creşterea riscului de fracturi. Pe baza acestor evidenţe comisia de experţi a recomandat reducerea concentraţiei maxime de 4 ppm. Iar acum urmează punctul important. Atunci când se adaugă fluor în apa potabilă cu scopul de a preveni cariile concentraţia finală este cuprinsă între 0,7 şi 1,2 ppm. Adică foarte departe de 4 ppm! Şi atunci unde este riscul asociat cu apa potabilă cu o concentraţie de 4 ppm de fluor? Un procent de 0,5% din populaţia nord-americană bea apă cu o concentraţie naturală de fluor de 4 ppm sau mai mult. Deci această concentraţie naturală de fluor în apă reprezintă o problemă potenţială, dar raportul NRC nu vorbeşte despre niciun risc pentru o concentraţie de 1 ppm de fluor în apa potabilă. Iar experţii NRC au analizat toate aspectele, inclusiv tulburările hormonale şi cancerul. Nu au găsit niciun fel de efecte negative asupra sănătăţii în afară de slăbirea smalţului dinţilor şi o uşoară slăbire a oaselor, chiar şi la o concentraţie de 4 ppm! Şi în mod clar nu a fost formulată nicio recomandare privind reducerea fluorizării sub 1 ppm. Desigur, nu putem exclude faptul că anumite studii din viitor nu vor ridica alte probleme legate de fluorizare, dar interpretarea raportului NRC cum că fluorul în apă la o concentraţie de 1 ppm reprezintă un risc este complet eronată.
Ce concluzii se pot trage? Fluorizarea apei nu cauzează probleme serioase de sănătate, dar studiile recente sugerează că beneficiile fluorului sunt mai mult locale şi de aceea putem să punem sub semnul întrebării concentraţia necesară de fluor în apa potabilă. S-ar putea ca pastele de dinţi cu fluor, tratamentele cu fluor realizate de stomatologi şi prezenţa fluorului în alimente şi băuturi să facă o mare parte din treabă, astfel încât să nu mai fie nevoie de o concentraţie de 1 ppm. Desigur, s-ar putea ca acest scenariu să nu fie adecvat pentru comunităţile sărace. Oricum beneficiile fluorului depăşesc riscurile asociate. Iar decizia de a fluoriza sau nu apa trebuie luată în funcţie de avansul ştiinţei, iar nu pe baza proprietăţii fluorului de a fi „otravă pentru şobolani”. La urma urmei medicamentul Coumadin ce “subţiază sângele” şi salvează anual mii de vieţi a fost folosit iniţial pentru a extermina şobolani! Căci într-adevăr numai doza face otrava.
Traducere de Brânduşa Băcilă după The Fluoride Controversy, cu acordul editorului
SocButtons v1.5
Acum există foarte multe companii care se oferă să vă spună totul despre strămoşii dumneavoastră în urma unui test ADN. Trimiteţi o mostră de ADN şi 100 - 200 de lire sterline (sau între 150 şi 300 dolari), iar în schimb primiţi un raport.
Ca urmare a rezultatelor acestor teste s-ar putea să vă găsiţi o înrudire cu o personalitate istorică faimoasă. Vi se poate spune dacă sunteţi descendenţi ai unor grupuri de populaţie precum vikingii sau zulu, de unde au venit strămoşii dumneavoastră îndepărtaţi sau când au migrat.
Reclamele care se fac acestor teste creează impresia că rezultatele dumneavoastră sunt unice şi că testele vă vor spune totul despre istoria personală. Dar această istorie pe care o veţi primi le poate fi dată tot atât de bine altor mii de oameni. În schimb, rezultatele obţinute în urma testelor ADN se pot potrivi la o mulţime de alte poveşti diferite de cea care vi se va spune dumneavoastră.
Se ştie prea bine cum horoscoapele se folosesc de afirmaţii vagi pe care receptorii le consideră mult mai potrivite cu situaţia lor decât sunt ele în realitate (este ceea ce numim ”efectul Forer”). Testele de genealogie genetică fac ceva asemănător, iar multe exagerează cu mult dincolo de dovezile existente cu privire la origini. Nimeni nu poate să privească ADN-ul citindu-l ca pe o carte sau ca pe harta unei călătorii. În cea mai mare parte, testele nu vă pot spune toate acele lucruri pe care le pretind – ele sunt doar un pic mai mult decât o astrologie genetică.
Ce puteţi afla despre strămoşii dumneavoastră personali din testul ADN?
Nu foarte multe. Testele de genealogie genetică folosesc anumite tehnici care au fost elaborate de cercetători pentru a studia diferențele de ADN la mai multe grupuri de oameni. Ceea ce ştim despre genealogia genetică, aproape fără excepţie, este istoria genealogiei unor populaţii întregi. Companiile care se ocupă cu aşa ceva folosesc tehnici din acest domeniu şi vând descoperirile lor unor oameni care vor să ştie totul despre istoria lor personală. Dar aceste tehnici nu au fost proiectate în acest scop. Informaţia pe care o oferă nu este unică pentru fiecare individ. Lăsând la o parte faptul că mai există şi alte defecte ale acestor servicii de testare, principala idee este că însuşi conceptul de genealogie genetică individuală este nefondat.
Ce este testarea genealogiei genetice?
Există diferite tipuri de teste. Toate folosesc o mică mostră din AND-ul unei persoane, de obicei prevalate din salivă, şi compară secţiunile acesteia cu alte ADN-uri asupra cărora există informaţii cu privire la apartenenţa etnică sau la originea geografică. Diferite teste analizează părţi diferite ale ADN-ului unui individ.
• ADN-ul cu cromozom Y (acesta se găseşte doar la bărbaţi şi este moştenit pe linie masculină).
• ADN-ul mitocondrial ”ADNmt” (acesta se găseşte la bărbaţi şi femei fiind moştenit pe linie feminină).
• ADN-ul autozomal (acesta reprezintă 98% din ADN-ul dumneavoastră şi poate proveni de la orice strămoş).
Fiecare dintre noi avem doar o linie ancestrală pentru ADN-ul mitocondrial şi fiecare bărbat doar una pentru ADN-ul cu cromozom Y – deci în termeni de genealogie genetică aceştia sunt transmişi ca o singură genă. Pe de altă parte, ADN-ul autozomal este alcătuit din mii de secţiuni de ADN, fiecare cu propria sa istorie.
La ce ne referim când vorbim despre strămoşi?
Testele privind genealogia ADN ne trezesc interesul pentru arborele nostru genealogic. Cu toate acestea, ADN-ul nostru nu reprezintă istoria acestui arbore genealogic. El este un mozaic de secvențe genetice care ne-a parvenit prin intermediul multor strămoşi diferiţi. Cu fiecare generaţie aproape că vă dublaţi numărul de strămoşi fiindcă fiecare individ are doi părinţi – dacă ne întoarcem cu doar 10 generaţii în urmă (200-300 de ani) este probabil să aveţi cam o mie de strămoşi. Nu trebuie să privim prea îndepărtat în timp înainte de a constata că avem mai mulţi strămoşi decât secţiuni de ADN şi aceasta înseamnă că avem şi strămoşi de la care nu am moştenit niciun ADN.
Când geneticienii vorbesc despre strămoşi comuni ei se referă la faptul că au dat de urma moştenirii unei anumite secţiuni de ADN sau de anumite gene comune. Şi ştim că diferitele secţiuni de ADN poartă modele de genealogie genetică. Ceea ce înseamnă că cercetătorii pot estima cât de recent am început să avem strămoşi comuni, în funcţie de ce îşi propun să studieze:
:: Cercetătorii analizează ADN-ul mt pentru a urmări genealogia transmisă pe linie feminină. Conform ADN-ului mt, toată lumea care este în viaţă în momentul de faţă împărtăşeşte un strămoş comun care a trăit acum 160.000 şi acum 200.000 de ani.
:: Atunci când cercetătorii studiază ADN-ul cu cromozom Y, ei urmăresc genealogia pe linie masculină, iar conform celor mai recente estimări există pentru toţi un strămoş comun, care a trăit acum 240.000 de ani şi acum 580.000 de ani.
:: Dacă se studiază secţiuni de ADN din alte părţi ale genomului (ADN-ul autozomal) o ”secţiune ancestrală comună de ADN” (adică o secţiune de ADN pe care toţi oamenii care trăiesc pe pământ în ziua de azi au moştenit-o) variază de la o genă la alta, dar a fost estimată în medie la 1 milion de ani în urmă.
Există şi unele informaţii corecte pe care testul genealogiei genetice vi le poate oferi
Datele genetice de la ADN-ul cu cromozom Y se pot folosi în mod credibil la studiul genealogiei individuale pentru a suplimenta studii istorice independente cu privire la genealogie. Dacă, de exemplu, doi oameni au identificat – prin cercetare istorică, care implică şi nume comune – un strămoş comun pe linie masculină, care a trăit în secolul al XVI-lea este rezonabil să se folosească datele lor privind cromozomului Y pentru a verifica acest lucru. Există câteva companii de genealogie genetică profilate pe astfel de servicii. Dar pentru a răspunde cu un grad de credibilitate la o întrebare specifică privind genealogia individuală este necesară combinarea informaţiilor istorice cu cele genetice.
Cu toate acestea, în cazul în care căutaţi cea mai recentă persoană care să fie strămoşul comun al tuturor oamenilor care se află în viaţă în momentul de faţă, cea mai bună estimare este că acest individ a trăit doar acum 3.500 de ani - ceea ce este mult mai recent decât vă puteţi imagina.
Poate genealogia genetică să vă spună...
... dacă sunteţi înrudiţi cu o personalitate istorică?
O astfel de companie specializată vă poate spune că sunteţi înrudiţi cu Regina din Saaba sau cu Napoleon. Răspunsul este da, probabil că sunteţi! Şi asta se poate spune despre mulţi alţi oameni de astăzi în legătură cu rudeniile lor din trecut fără să fie necesare teste genetice. Cu toţi suntem înrudiţi. Problema este doar în ce grad. Nu numai că se estimează că strămoşul nostru comun a trăit acum 3.500 de ani, dar estimări întemeiate arată că fiecare individ care era în viaţă acum 5.000 de ani a fost fie un strămoş comun al tuturor celor cate trăiesc în zilele noastre, fie nu a fost strămoşul nimănui din prezent. Deci la acel moment din trecut, avem cu toţii acelaşi set de strămoşi.
Dacă vi se spune că sunteţi înrudit genetic (împărţiţi un marker genetic) cu cineva care a trăit cu mult timp în urmă, ar putea fi adevărat, dar nu este foarte semnificativ. În realitate, cu toţii împărtăşim marea majoritate a ADN-ului nostru prin strămoşii comuni îndepărtaţi - şi s-ar putea să avem foarte puţin ADN direct moştenit de la un strămoş care a trăit chiar şi cu doar câteva generaţii în urmă.
… dacă strămoşii dumneavoastră au venit dintr-o anumită populaţie sau colţ al lumii?
Testarea genetică a originilor prezintă o viziune simplificată a lumii, în care toată lumea aparţine unui grup care poartă o etichetă, cum ar fi “viking” sau “zulu”. Dar genetica oamenilor nu reflectă grupuri distincte. Chiar şi graniţele culturale puternice cum ar fi cele dintre limbile germanice şi cele romanice din Europa, nu au diferenţe genetice notabile. Cele mai îndepărtate şi mai puţin populate locuri din Marea Britanie, precum munţii Scoţiei (Highlands) prezintă unele diferenţe genetice la cea mai mare parte a populaţiei, dar acestea nu sunt foarte mari. Nu există nimic de tipul “genei 5 scoţiene”. În schimb, grupurile arată povestea unei schimbări genetice şi a unei amestecări treptate. În cazul în care se poate face o legătură între un grup tribal şi o secţiune specială a ADN-ului, de exemplu, am putea spune că, dacă aţi avea-o în prezent, există posibilitatea ca unul dintre strămoşii dumneavoastră să fi aparţinut acelui grup. Dar asta este tot. Istoria umanităţii este complicată şi presupune foarte multă migraţie – astfel că strămoşii dumneavoastră vin probabil din multe locuri diferite. Fiecare dintre genele dumneavoastră are istoria ei proprie, ceea ce înseamnă că există mii de versiuni genealogice posibile. Dacă nu se poate verifica în mod ştiinţific care din setul de istorii posibile este cea mai potrivită explicaţie pentru ADN-ul dumneavoastră, nu avem de a face decât cu basme.
… dacă strămoşii dumneavoastră s-au mutat într-o anumită parte a lumii la un anume moment în timp?
Cercetătorii folosesc diferenţele genetice dintre cromozomii Y sau cele din ADNmt la o serie de indivizi pentru a deduce posibili arbori genealogici de înrudire. Putem estima timpul strămoşilor comuni pe aceşti arbori, deşi estimările nu sunt precise. Dar nu este rezonabil să facem un salt de la aceşti arbori ADN la localizarea geografică sau la migrările din trecut ale strămoşilor dumneavoastră. De exemplu, un om din Marea Britanie s-ar putea să aibă un tip de cromozom Y care este întâlnit mai des în Africa de Nord decât în altă parte. Cu toate acestea, observaţia se bazează pe populaţiile din Africa de Nord de acum, nu din trecut, iar oamenii s-au deplasat de-a lungul secolelor, drept pentru care acelaşi tip de cromozom Y poate fi găsit şi în alte părţi ale lumii ‚ ceea ce înseamnă că subiectul nostru l-ar fi putut tot atât de bine moşteni de la unul dintre aceştia. Şi chiar dacă unii dintre strămoşii săi au venit din Africa de Nord, nu se poate şti când au venit în Marea Britanie sau câţi dintre milioanele sale de strămoşi au venit din acea zonă.
Astfel, dacă o companie de testare a genealogiei genetice vă vorbeşte cu încredere despre strămoşii dumneavoastră genetici care s-au mutat dintr-un loc în altul la un moment dat în timp, afirmaţia fie ea inventată sau adevărată, oricum este la fel la fel de lipsită de sens, adică orice individ aflat astăzi în viaţă ar putea avea o conexiune genetică similară.
Modelele de genealogie genetică sunt încurcate
De ce munca pentru a afla genealogia cuiva este aşa de complicată? Cea mai simplă explicaţie este că genealogia este mult mai complicată decât pare la prima vedere. Modelele din ADN-ul nostru sunt făurite de istoria umanităţii în mişcare. Dacă privim înapoi în timp, nu este nevoie decât de o mică migraţie pentru a determina genealogia oamenilor dintr-o vastă arie geografică. Mai există şi multe interferenţe ale altor procese aleatorii: mutaţiile ADN-ului, cine cu cine are copii şi care gene se transmit de la o generaţie la alta. Toate aceste procese limitează tot ceea ce un test v-ar putea spune deoarece:
• Aceleaşi modele de diferenţă genetică dintre noi pot fi rezultatul unor istorii foarte diferite ale umanităţii
• O versiune a istoriei poate produce o mulţime de modele foarte diferite ale deosebirilor genetice dintre noi
• Uneori au loc schimbări neaşteptate în tiparele ADN-ului, astfel încât ceea ce ni se pare a fi reflectarea unei istorii este de fapt rezultatul unei alteia, complet diferite.
Testele ADN care utilizează informaţii despre o descendenţă unică (cromozomul Y sau ADNmt) nu pot oferi informaţii genealogice detaliate
Deoarece cromozomul Y şi ADNmt urmează o unică linie de filiaţie (maternă sau paternă) ne pot informa cu privire la o singură linie de strămoşi. Dar aceasta este doar una dintre multele noastre ramuri de descendenţă, şi cu cât căutaţi mai departe în trecut, cu atât devine mai irelevant pentru întreg arborele genealogic: Dincolo de mai mult de câteva generaţii, genealogia celor mai mulţi oameni este complexă şi este foarte dificil să poată fi determinată prin intermediul geneticii.Cercetătorii aleg să studieze cromozomul Y sau ADNmt tocmai pentru că urmăresc un model simplificat de moştenire, care se poate studia. Problema apare atunci când aceste teste comerciale de genealogie genetică tratează acest tip de date ca şi cum ele ar putea spune întreaga poveste a unei genealogii.
Cercetarea genealogiei genetice în istoria omenirii
Testele de genealogie genetică de tip comercial împrumută în mod selectiv şi înşelător din cercetarea în domeniu, luând în considerare genealogia genetică a unei populaţii, dar ele nu trebuie confundate cu aceasta.
Există trei abordări principale utilizate în cercetarea trecutului umanităţii: filogeografia, statistica descriptivă şi modelarea genetică a populaţiilor. Sunt cercetători care le folosesc pe toate trei, şi putem împrumuta unele perspective de la fiecare dintre ele. Cu toate acestea, unele dintre metode sunt mult mai solide decât altele şi cercetătorii în domeniu nu s-au pus de acord când şi cum este indicat să fie utilizate, în special legat de întrebările cu privire la istoria umană.
Filogeografia
Această abordare descrie tipare geografice existente în genetică sau în alte tipuri de date (de ex. limbile), care se pot lega printr-o diagramă în formă de copac pentru a sugera istoria migraţiilor indivizilor, populaţiilor sau speciilor. Aceasta este cam întotdeauna abordarea folosită de companiile de testare a genealogiei genetice cu date privind cromozomul Y sau ADNmt – o abordare care poate genera istorii ipotetice, dar fără a ne spune în mod credibil că acestea sunt relatări adevărate despre povestea în timp a tiparului ADN. Critica principală care i se aduce folosirii metodei filogeografice de deducere a istoriei populațiilor este faptul că aceasta este de obicei interpretativă și se ghidează după prejudecăți subiective. Metoda mai este criticată și fiindcă nu a fost validată datorită faptului că lucrează cu exemple a căror istorie se cunoaște deja.
Statistica descriptivă
Unele statistici pot fi folosite pentru a descrie principalele caracteristici ale unui set de date genetice. În cazul unui scenariu simplu, aceste statistici pot reprezenta procese cum ar fi migrația și schimbările în mărimea populației, care influențează circulația genelor și cantitatea de variație genetică în rândul populațiilor umane. Dar atunci când companiile de testare a genealogiei analizează datele autozomale, ele vor folosi, de obicei una sau mai multe dintre aceste statistici. Și totuși această abordare nu poate reprezenta influența complexă a genelor de-a lungul timpului, sau rolul aleatoriului în mutațiile ADN-ului și felul în care genele sunt transmise generațiilor următoare.
Modelarea genetică a populațiilor
Mulți geneticieni ai populațiilor sunt interesați să poată spune ceva despre origini, despre migrațiile din trecut și despre amestecul dintre indivizi în cadrul populațiilor umane. Aceasta este o sarcină foarte dificilă, dar observând mai multe persoane din diferite regiuni și mai ales modelând istoriile posibile ale populațiilor și calculând cât de probabil ar putea ele explica un model de ADN, diferite idei despre istoria populațiilor ar putea fi testate prin diverse metode științifice solide. Această abordare îi ajută pe cercetători să determine care dintre multele istorii posibile este cea care a condus cel mai probabil la modelul de ADN studiat. Datorită acestui fapt, metoda modelării genetice este considerată cea mai folositoare și cea mai științifică. Cu toate acestea, deși ea ne poate spune ceva despre populații, ne poate oferi foarte puține date despre fiecare persoană în parte.
Acest articol a fost rezultatul cercetărilor profesorilor David Balding, Mark Thomas și Tabitha Innocent cu asistență din partea Dr. Turi King, Dr. Lounès Chikhi, Dr. Rosalind Harding, Prof. Mark Jobling și Prof. Guido Barbujani.
Traducere: Daniela Albu
This publication [sense-about-genetic-ancestry-testing] published by Sense About Science in [2013] in the English language, has been translated into [Romanian] by [Scientia.ro] in [April 2012], and is used with the permission of Sense About Science. Sense About Science assumes no responsibility for the accuracy and completeness of the translation or for actions that may ensue as a result thereof. The approved text of all Sense About Science publications is that published by Sense About Science in the English language.
Copyright under Creative Commons Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 2.0 UK: England & Wales License. Published in [2013] by Sense About Science. Used with permission of Sense About Science. Contact enquiries@senseaboutscience.org for permission to reproduce or translate the document.
SocButtons v1.5
Firma de securitate a computerelor FireEye a anuntat, luni, ca troianul cu extensia .APT.BaneChant si-a "imbunatatit" performantele, scrie
GMA News.
"Am descoperit un alt gen de document care, odata downloadat pe computer se raspandeste odata cu actiunea mouse-ului", a anuntat un comunicat al companiei. Potrivit sursei, documentul sub care se ascunde troianul se numeste "Islamic Jihad.doc".
Un alt fapt mai neobisnuit la acest nou virus este ca nu se declanseaza in absenta unei conexiuni la Internet.
Astfel, Microsoft ar putea lansa noul
gadgetin 2014, in timp ce Google Glass va fi disponibil la sfarsitul acestui an, la preturi sub 1.500 de dolari, potrivit
Apple Insider.
Zvonurile privind intentia Microsoft de a lansa un produs similar Google Glass au fost lansate de analistul Brian White, de la Topeka Capital Markets, care a afirmat, anterior, ca Apple va lansa un televizor care va putea fi controlat printr-un inel, denumit iRing.
Ochelarii Google vor putea fi controlati prin voce, atingere si gesturi, oferind in timp real informatii legate de privelistea din fata utilizatorului.