Cea mai buna metoda de link buliding
26/01/2012
NOUL VIRUS: se instaleaza fara sa fie deschis
04/02/2012

Cum alegem cuvinte cheie pentru Google Adwords

Cuvintele cheie sunt termeni de căutare (cuvinte sau expresii) care afişează un anunţ  şi sunt vitale pentru succesul publicităţii in Google AdWords. Acest articol explică modul în care puteţi alege cele mai eficiente cuvinte cheie, cum puteţi evalua performanţa cuvintelor cheie şi cum influenţează aceste lucruri suma plătită.

Sfaturi pentru alegerea unor cuvinte cheie excepţionale

Un cuvânt cheie excepţional îndeplineşte următoarele condiţii:

  • În mod ideal, este format din 2-3 cuvinte
  • Este exact (cuvintele cheie care au sens prea amplu sau prea general nu vor atrage utilizatorii la fel de eficient ca şi cuvintele cheie foarte bine direcţionate)
  • Sunt în concordanţă directă cu textul din anunţul dvs.
  • Sunt în concordanţă directă cu pagina la care anunţul face trimitere (pagina din adresa URL de destinaţie)

Ce cuvinte cheie (keywords) ar trebui să aleg?

În primul rând, trebuie sa examinaţi conţinutul site-ului dumneavoastra web şi notaţi fiecare cuvânt, combinaţie de cuvinte sau expresie care descrie fiecare categorie a activităţii dumneavoastra. Acesta este primul pas în crearea listelor  de cuvinte cheie.

Includeţi toate numele de mărci şi produse, inclusiv formele de plural, sinonimele şi variantele de scriere pentru fiecare cuvânt sau expresie. Scrierea cu majuscule nu are importanţă. Eliminaţi cuvintele cheie foarte generale, irelevante sau obscure.

Apoi, grupaţi cuvintele cheie în teme strâns legate şi creaţi un nou grup de anunţuri pentru fiecare temă. Introduceţi cuvintele cheie în aceste noi grupuri de anunţuri. De exemplu, în cazul în care firma dumneavoastra se axează pe multifunctionale, puteţi grupa multifunctionale color într-un singur grup de anunţuri, iar multifunctionale alb-negru într-un alt grup de anunţuri.

Încercaţi să utilizaţi cuvinte cheie negative. Cuvintele cheie negative nu permit afişarea anunţului  dumneavoastra când un cuvânt sau o expresie pe care le specificaţi sunt parte a unui termen de căutare. De exemplu, dacă specificaţi potrivirea negativă -reparaţii, anunţul dvs. nu va fi afişat pentru termeni de căutare precum reparaţii multifunctionale.

Cum imi dau seama daca keywords-urile mele sunt bune?

Verificaţi regulat performanţa cuvintelor dumneavoastra cheie în fila „Cuvinte cheie” din cont.

Starea „Eligibil” înseamnă că respectivul cuvânt cheie este eligibil să afişeze anunţuri. Faceţi clic pe pictograma din coloana de stare pentru a obţine mai multe detalii despre performanţa individuală a cuvintelor dumneavoastra cheie.

Apoi, unul dintre cei mai importanţi parametri de evaluat este rata de clic (CTR), deoarece indică proporţia de persoane care au făcut clic pe anunţul dumneavoastra după ce l-au văzut. Cuvintele cheie care generează un CTR relativ mic (de ex., mai puţin de 1% în reţeaua de căutare) pot fi deseori îmbunătăţite. Implementarea sfaturilor de mai sus va contribui la îmbunătăţirea performanţelor cuvintelor dumneavoastra cheie. Un CTR mai ridicat va duce la îmbunătăţirea poziţiei anunţului dumneavoastra  in Google.

Cum influenţează cuvintele cheie sumele pe care le plătesc?

În cazul în care cuvintele cheie sunt bine alese şi urmaţi sfaturile de mai sus, este posibil ca anunţurile create să ocupe o poziţie mai bună sau costurile să fie mai mici.

Licitarea AdWords funcţionează ca o licitaţie obişnuită: agenţii de publicitate licitează pentru cuvinte cheie care vor declanşa afişarea anunţurilor lor. Deoarece se întâmplă frecvent ca mai mulţi agenţi de publicitate să liciteze pentru aceleaşi cuvinte cheie, Google trebuie să determine care anunţuri vor fi afişate şi în ce poziţie în pagină. Pentru aceasta, analizează atât sumele licitate CPC, cât şi calitatea cuvintelor cheie:

  • Sumele licitate cost-pe-clic (CPC maxim) reprezintă suma pe care sunteţi dispus să o plătiţi când cineva face clic pe anunţul dumneavoastra
  • Scorul de calitate reflectă cât de relevante sunt anunţurile dumneavoastra şi cuvintele cheie pentru căutările pe Google, şi este determinat de o serie de factori, inclusiv valoare CTR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *