Tehnologia avanseaza intr-un ritm alert, iar acest lucru necesita si produse cu specificatii pe masura asteptarilor. Asadar, anul acesta va urma sa se lanseze primul televizor din lume cu rezolutie 8K. Bineinteles, pretul va fi unul piperat, intrucat si produsul este unul de top. Televizorul va fi lansat de Sharp, iar pretul va incepe de la 133.000 de dolari.
Televizorul, modelul LV-85001, are un ecran cu diagonala de 85 de inci (216 cm) cu rezolutie de 7.680 x 4.320 pixeli. Sharp sustine ca ecranul ofera o rata de contrast de 100.000:1 si un unghi maxim de vizualizare de 176 de grade. Inconvenientul prezent este dat de faptul ca nu prea exista continut video la rezolutie 8K. Televizorul va debuta pe piata din Japonia pe 31 octombrie.