03/04/2013

Resuscitarea, posibilă şi la ore după deces

Specialistul în resuscitare Sam Pernia crede că putem readuce mult mai mulţi oameni la viaţă după ce aceştia mor. Este doar o chestiune de antrenament şi echipament. El ne spune şi motivul pentru care investighează ce se întâmplă cu conştiinţa după moarte.

 

 

 

Sunt oamenii pe care îi resuscitaţi după stopul cardiac cu adevărat morţi? Nu intră în definiţia morţii faptul că aceasta este ireversibilă?

Un stop cardiac este acelaşi lucru cu moartea. Este doar o chestiune de semantică. Să zicem că avem de-a face cu o rană produsă de o armă de foc şi, dacă acea persoană sângerează îndeajuns, atunci inima se opreşte din bătut şi aceasta moare. Percepţia socială a morţii este că ai ajuns la un punct din care nu te poţi niciodată întoarce, dar din punct de vedere medical, moartea este un proces biologic. Timp de milenii noi am considerat pe cineva mort atunci când inima se opreşte din bătut.

Oamenii de obicei fac o confuzie între termenii stop cardiac şi atac de cord. În mod clar, aceştia sunt foarte diferiţi.

Un atac de cord are loc atunci când un cheag blochează un vas de sânge care duce la inimă. Porţiunea din muşchiul cardiac care era aprovizionată cu sânge şi oxigen de către acel vas de sânge va muri. Acesta este motivul pentru care cei mai mulţi oameni care suferă un atac de cord nu mor.

Care este cea mai mare problemă atunci când vrei să readuci pe cineva înapoi la viaţă?

Inversarea procesului morţii înainte ca o persoană să fi suferit prea multe daune celulare. Oamenii mor în multe circumstanţe diferite şi sub supravegherea a mai multor specialişti medicali diferiţi. Preocuparea cu achiziţionarea şi implementarea celor mai noi progrese şi tehnologii din domeniul resuscitării nu este încă treaba unei singure specialităţi.

La ce perioadă după moarte este încă posibil ca cineva să poată fi resuscitat?

Există cazuri ale unor persoane care au fost resuscitate la 4 sau 5 ore după deces – după ce s-au aflat pur şi simplu în condiţia de a fi cadavre. După ce murim celulele din corpul nostru trec prin propriul proces al morţii. După 8 ore este imposibil să reporneşti celulele cerebrale.

Care este cea mai bună metodă pentru a readuce pe cineva la viaţă?

Sistemul ideal – şi acest lucru este realizat pe scară largă în Asia de Sud-Est, Japonia şi Coreea de Sud – este numit ECPR. Litera E reprezintă abrevierea pentru extra corporeal membrane oxygenation (ECMO). Este un sistem în care iei sânge de la o persoană care a suferit un stop cardiac şi îl recirculi printr-un oxigenator cu membrane, care furnizează oxigen şi elimină dioxidul de carbon. Apoi pompezi sângele înapoi în circulaţia din corp. Folosind ECMO, ei au reuşit să readucă oamenii înapoi la viaţă după 5 până la 7 ore după deces. ECMO nu este disponibil în mod normal în Statele Unite şi Marea Britanie, totuşi.

Deci, atunci când sufăr un stop cardiac, în mod ideal care ar fi paşii pe care doctorii mei ar trebui să-i realizeze?

Pentru început, conectăm pacientul la o maşinărie care furnizează suport pentru comprimarea şi respiraţia toracală. Apoi ataşăm pacientul la un monitor care ne oferă informaţii despre calitatea oxigenului care ajunge la creier.

Dacă reuşim să realizăm procesul de comprimare şi respiraţie toracală şi, de asemenea, să injectăm medicamentele corecte şi totuşi nu putem aduce nivelurile de oxigen la normal, atunci folosim ECMO. Sistemul ajută la restabilirea nivelurilor normale de oxigen din creier şi furnizează cantitatea corectă de oxigen la toate organele pentru a minimiza daunele.

În acelaşi timp tu trebuie să răcoreşti pacientul. Acest lucru încetineşte rata activităţii metabolice din celulele cerebrale stopând astfel procesul morţii celulare în timp ce tu te ocupi de rezolvarea problemei principale.

Cum răcoreşti corpul?

Înainte se foloseau pungile cu gheaţă. În ziua de astăzi, o întreagă industrie s-a dezvoltat în jurul acestei chestiuni şi astfel avem de-a face cu două metode. Prima presupune lipirea unor tampoane mari cu gel în zona trunchiului şi a picioarelor. Acestea sunt ataşate la o maşinărie care reglează temperatura. Atunci când corpul ajunge la temperatura corectă, maşinăria are grijă ca această temperatură să rămână stabilă pentru 24 de ore. Cealaltă metodă presupune ataşarea unui cateter în zona inghinală sau în zona gâtului, sângele fiind răcorit atunci când trece prin zona cateterului.

Procesul de răcorire ajută inima şi toate ţesuturile, dar noi ne focalizăm pe creier. Există şi alte metode noi prin care oamenii sunt răcoriţi prin nas. Poţi ataşa tuburi în zona nărilor şi apoi injectezi vapori reci pentru răcorirea selectivă a creierului înainte de a face acest lucru cu restul corpului.

Dacă aş suferi un stop cardiac astăzi, care ar fi şansele ca eu să beneficiez de toate acestea?

Aproape nule.

De ce acest tip de îngrijire nu a devenit o rutină?

Stopul cardiac este singura condiţie medicală care ne va afecta pe fiecare dintre noi eventual, din nefericire. Ceea ce este înfricoşător este că modul în care noi suntem îngrijiţi depinde de locul în care ne aflăm şi de cine este implicat. Chiar şi în acelaşi spital, schimb după schimb, vei beneficia de niveluri diferite de îngrijire. Nu există un sistem de regularizare extern, prin urmare totul este lăsat la decizia indivizilor.

Există un dezacord în ceea ce priveşte interpretarea experienţelor aproape de moarte (NDE) – cum ar fi observarea unui tunel sau a unei lumini strălucitoare. Atunci când o persoană moare, când au loc aceste experienţe?

Unul dintre ultimele lucruri care a intrat în atenţia ştiinţei este studiul morţii. Şi, pe moment, am reuşit să împingem mai departe hotarele morţii. Pentru a ne asigura că pacienţii se reîntorc la viaţă şi nu au suferit daune cerebrale, trebuie să studiem procesele care au loc după ce aceştia mor. Indiferent dacă ne place sau nu, am ajuns să cercetăm domeniul “vieţii de după moarte” sau cum îi doriţi să-i spuneţi.

Pentru oamenii care experimentează NDE, acestea sunt foarte reale. Cei mai mulţi sunt convinşi că ceea ce au văzut este o străfulgerare a ceea ce are loc atunci când murim. Cei mai mulţi se întorc şi nu mai resimt frica de moarte şi sunt transformaţi într-o manieră pozitivă – devenind mult mai altruişti. Ca o comunitate ştiinţifică, noi am încercat să găsim o explicaţie acestor experienţe, dar nu am avut succes.

Deci cum poate un doctor sau alt om de ştiinţă, să se ocupe de aceste experienţe din altă lume?

Trebuie să acceptăm că aceste experienţe au loc, că ele sunt reale pentru oamenii care le experimentează, în acelaşi mod în care unui pacient suferind de depresie nu îi vei spune niciodată, “Eu ştiu că tu te simţi deprimat, dar aceasta e doar o iluzie. Eu sunt doctorul. Eu îţi voi spune ce înseamnă cu adevărat emoţiile tale.” Dar în cazul NDE, facem acest lucru întotdeauna: “Eu ştiu că tu crezi că ai văzut acest lucru, dar este clar că nu l-ai văzut.”

Este posibil ca NDE să fie doar halucinaţii?

Noi ştim, ca urmare a testelor clinice, că după moarte creierul nu mai funcţionează, prin urmare nu mai poţi nici măcar halucina. Este ridicol să spui că oamenii care au experimentat NDE halucinează, pentru că trebuie să ai un creier funcţional. Dacă iau o persoană care a suferit un stop cardiac şi o injectez cu LSD, îţi garantez că aceasta nu va halucina.

Pentru studiul experienţelor în afara corpului (OBE), aţi plasat imagini în camerele de spital pe dulapuri înalte care puteau fi văzute doar de cineva care ar fi plutit aproape de tavan. Până acum, doi pacienţi au experimentat OBE, dar niciunul dintre ei într-o cameră cu dulap.

Este adevărat. Am implicat în studiu 25 de spitale, care aveau în medie 500 de paturi. Pentru a avea un dulap deasupra fiecărui pat, am fi avut nevoie de 12.500 de dulapuri. Era complet de neimaginat. Am selectat zone în care pacienţii suferind stop cardiac sunt de obicei trataţi, dar şi cu această metodă, cel puţin jumătate din cei care au avut stop cardiac şi au supravieţuit erau din zone lipsite de dulapuri.

Veţi continua experimentul?

Da. Acesta face parte dintr-un pachet de studii destinat să îmbunătăţească procesul de resuscitare al creierului. Noi încercăm să nu uităm în timpul resuscitării că există, totuşi, o fiinţă umană acolo.

În cartea dumneavoastră, sugeraţi că moartea ar putea fi plăcută. De ce credeţi asta?

Întrebarea este: ce se întâmplă cu conştiinţa umană – lucrul care mă face ceea ce sunt – atunci când inima mea se opreşte din funcţionare şi eu mor? Din perspectiva noastră externă, pare pur şi simplu a dispărea. Dar în realitate aceasta hibernează, la fel ca atunci când ți s-a dat un anestezic general. Şi apoi se reactivează. Eu nu cred că conştiinţa ta este distrusă atunci când ajungi în pragul morţii. Dar cât de departe merge aceasta? Nu ştiu. Dar eu ştiu că, cel puţin în perioada de timp în care noi putem readuce oamenii la viaţă, entitatea minţii umane nu este distrusă.

Ce înseamnă acest lucru?

Acei oameni care au experienţe plăcute după moarte sugerează că nu ar trebui să ne fie frică de acest proces. Asta înseamnă că nu există niciun motiv pentru a ne teme de moarte.

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului hours-after-death-we-can-still-bring-people-back, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Alexandru Hutupanu

SocButtons v1.5