08/04/2013

Genealogia pe baza ADN-ului, posibilă?

Acum există foarte multe companii care se oferă să vă spună totul despre strămoşii dumneavoastră în urma unui test ADN. Trimiteţi o mostră de ADN şi 100 - 200 de lire sterline (sau între 150 şi 300 dolari), iar în schimb primiţi un raport.

 

 

 

Ca urmare a rezultatelor acestor teste s-ar putea să vă găsiţi o înrudire cu o personalitate istorică faimoasă. Vi se poate spune dacă sunteţi descendenţi ai unor grupuri de populaţie precum vikingii sau zulu, de unde au venit strămoşii dumneavoastră îndepărtaţi sau când au migrat.

Reclamele care se fac acestor teste creează impresia că rezultatele dumneavoastră sunt unice şi că testele vă vor spune totul despre istoria personală. Dar această istorie pe care o veţi primi le poate fi dată tot atât de bine altor mii de oameni. În schimb, rezultatele obţinute în urma testelor ADN se pot potrivi la o mulţime de alte poveşti diferite de cea care vi se va spune dumneavoastră.

Se ştie prea bine cum horoscoapele se folosesc de afirmaţii vagi pe care receptorii le consideră mult mai potrivite cu situaţia lor decât sunt ele în realitate (este ceea ce numim ”efectul Forer”). Testele de genealogie genetică fac ceva asemănător, iar multe exagerează cu mult dincolo de dovezile existente cu privire la origini. Nimeni nu  poate să privească ADN-ul citindu-l ca pe o carte sau ca pe harta unei călătorii. În cea mai mare parte, testele nu vă pot spune toate acele lucruri pe care le pretind – ele sunt doar un pic mai mult decât o astrologie genetică.

Ce puteţi afla despre strămoşii dumneavoastră personali din testul ADN?

Nu foarte multe. Testele de genealogie genetică folosesc anumite tehnici care au fost  elaborate de cercetători pentru a studia diferențele de ADN la mai multe grupuri de oameni. Ceea ce ştim despre genealogia genetică, aproape fără excepţie, este istoria genealogiei unor populaţii întregi.  Companiile care se ocupă cu aşa ceva folosesc tehnici din acest domeniu şi vând descoperirile lor unor oameni care vor să ştie totul despre istoria lor personală. Dar aceste tehnici nu au fost proiectate în acest scop. Informaţia pe care o oferă nu este unică pentru fiecare individ. Lăsând la o parte faptul că  mai există şi alte defecte ale acestor servicii de testare, principala idee este că însuşi conceptul de genealogie genetică individuală este nefondat.

Ce este testarea genealogiei genetice?

Există diferite tipuri de teste. Toate folosesc o mică mostră din AND-ul unei persoane, de obicei  prevalate din salivă, şi compară secţiunile acesteia cu alte ADN-uri asupra cărora există informaţii cu privire la apartenenţa etnică sau la originea geografică. Diferite teste analizează părţi diferite ale ADN-ului unui individ.

• ADN-ul cu cromozom Y (acesta se găseşte doar la bărbaţi şi este moştenit pe linie masculină).
• ADN-ul mitocondrial ”ADNmt” (acesta se găseşte la bărbaţi şi femei fiind moştenit pe linie feminină).
• ADN-ul autozomal (acesta reprezintă 98% din ADN-ul dumneavoastră şi poate proveni de la orice strămoş).

Fiecare dintre noi avem doar o linie ancestrală pentru ADN-ul mitocondrial şi fiecare bărbat doar una pentru ADN-ul cu cromozom Y – deci în termeni de genealogie genetică aceştia sunt transmişi ca o singură genă. Pe de altă parte, ADN-ul autozomal este alcătuit din mii de secţiuni de ADN, fiecare cu propria sa istorie. 

La ce ne referim când vorbim despre strămoşi?

Testele privind genealogia ADN ne trezesc interesul pentru arborele nostru genealogic. Cu toate acestea, ADN-ul nostru nu reprezintă istoria acestui arbore genealogic. El este un mozaic de secvențe genetice care ne-a parvenit prin intermediul multor strămoşi diferiţi. Cu fiecare generaţie aproape că vă dublaţi numărul de strămoşi fiindcă fiecare individ are doi părinţi – dacă ne întoarcem cu doar 10 generaţii în urmă (200-300 de ani) este probabil să aveţi cam o mie de strămoşi. Nu trebuie să privim prea îndepărtat în timp înainte de a constata că avem mai mulţi strămoşi decât secţiuni de ADN şi aceasta înseamnă că avem şi strămoşi de la care nu am moştenit niciun ADN.

Când geneticienii vorbesc despre strămoşi comuni ei se referă la faptul că au dat de urma moştenirii unei anumite secţiuni de ADN sau de anumite gene comune. Şi ştim că diferitele secţiuni de ADN poartă modele de genealogie genetică. Ceea ce înseamnă că cercetătorii pot estima cât de recent am început să avem strămoşi comuni, în funcţie de ce îşi propun să studieze:

:: Cercetătorii analizează ADN-ul mt pentru a urmări genealogia transmisă pe linie feminină. Conform  ADN-ului mt, toată lumea care este în viaţă în momentul de faţă împărtăşeşte un strămoş comun care a trăit acum 160.000 şi acum 200.000 de ani.

:: Atunci când cercetătorii studiază ADN-ul cu cromozom Y, ei urmăresc genealogia pe linie masculină, iar conform celor mai recente estimări există pentru toţi un strămoş comun, care a trăit acum 240.000 de ani şi acum 580.000 de ani.

:: Dacă se studiază secţiuni de ADN din alte părţi ale genomului (ADN-ul autozomal)  o ”secţiune ancestrală comună de ADN” (adică o secţiune de ADN pe care toţi oamenii care trăiesc pe pământ în ziua de azi au moştenit-o) variază de la o genă la alta, dar a fost estimată în medie la 1 milion de ani în urmă.

Există şi unele informaţii corecte pe care testul genealogiei genetice vi le poate oferi

Datele genetice de la ADN-ul cu cromozom Y se pot folosi în mod credibil la studiul genealogiei individuale pentru a suplimenta studii istorice independente cu privire la genealogie.  Dacă, de exemplu, doi oameni au identificat – prin cercetare istorică, care implică şi nume comune – un strămoş comun pe linie masculină, care a trăit în secolul al XVI-lea este rezonabil să se folosească datele lor privind cromozomului Y  pentru a verifica acest lucru.  Există câteva companii de genealogie genetică profilate pe astfel de servicii. Dar pentru a răspunde cu un grad de credibilitate la o întrebare specifică privind genealogia individuală este necesară combinarea informaţiilor istorice cu cele genetice.

Cu toate acestea, în cazul în care căutaţi cea mai recentă persoană care să fie strămoşul comun al tuturor oamenilor care se află în viaţă în momentul de faţă, cea mai bună estimare este că acest individ a trăit doar acum 3.500 de ani - ceea ce este mult mai recent decât vă puteţi imagina.

Poate genealogia genetică să vă spună...

... dacă sunteţi  înrudiţi cu o personalitate istorică?

O astfel de companie specializată vă poate spune că sunteţi înrudiţi cu Regina din Saaba sau cu Napoleon. Răspunsul este da, probabil că sunteţi! Şi asta se poate spune despre mulţi alţi oameni de astăzi în legătură cu rudeniile lor din trecut fără să fie necesare teste genetice. Cu toţi suntem înrudiţi. Problema este doar în ce grad. Nu numai că se estimează că strămoşul nostru comun a trăit acum 3.500 de ani, dar estimări întemeiate arată că fiecare individ care era în viaţă acum 5.000 de ani a fost fie un strămoş comun al tuturor celor cate trăiesc în zilele noastre, fie nu a fost strămoşul nimănui din  prezent. Deci la acel moment din trecut, avem cu toţii acelaşi set de strămoşi.

Dacă vi se spune că sunteţi înrudit genetic (împărţiţi un marker genetic) cu cineva care a trăit cu mult timp în urmă, ar putea fi adevărat, dar nu este foarte semnificativ. În realitate, cu toţii împărtăşim marea majoritate a ADN-ului nostru prin strămoşii comuni îndepărtaţi - şi s-ar putea să avem foarte puţin ADN direct moştenit de la un strămoş care a trăit chiar şi cu doar câteva generaţii în urmă. 

… dacă strămoşii dumneavoastră au venit dintr-o anumită populaţie sau colţ al lumii?

Testarea genetică a originilor prezintă o viziune simplificată a lumii, în care toată lumea aparţine unui grup care poartă o etichetă, cum ar fi “viking” sau “zulu”. Dar genetica oamenilor nu reflectă grupuri distincte. Chiar şi graniţele culturale puternice cum ar fi cele dintre limbile germanice şi cele romanice din Europa, nu au diferenţe genetice notabile. Cele mai îndepărtate şi mai  puţin populate locuri din Marea Britanie, precum munţii Scoţiei (Highlands) prezintă unele diferenţe genetice la cea mai mare parte a populaţiei, dar acestea nu sunt foarte mari. Nu există nimic de tipul “genei 5 scoţiene”. În schimb, grupurile arată povestea unei schimbări genetice şi a unei amestecări treptate. În cazul în care se poate face o legătură între un grup tribal şi o secţiune specială a ADN-ului, de exemplu, am putea spune că, dacă aţi avea-o în prezent, există posibilitatea ca unul dintre strămoşii dumneavoastră să fi aparţinut acelui grup. Dar asta este tot. Istoria umanităţii este complicată şi presupune foarte multă migraţie – astfel că strămoşii dumneavoastră vin probabil din multe locuri diferite. Fiecare dintre genele dumneavoastră are istoria ei proprie, ceea ce înseamnă că există mii de versiuni genealogice posibile. Dacă nu se poate verifica în mod ştiinţific care din setul de istorii posibile este cea mai potrivită explicaţie pentru ADN-ul dumneavoastră, nu avem de a face decât cu basme.

… dacă  strămoşii dumneavoastră s-au mutat într-o anumită parte a lumii la un anume moment în timp?

Cercetătorii  folosesc diferenţele genetice  dintre cromozomii Y sau  cele din ADNmt la o serie de indivizi pentru a deduce posibili arbori genealogici de înrudire. Putem estima timpul strămoşilor comuni pe aceşti arbori, deşi  estimările nu sunt precise. Dar nu este rezonabil să facem un salt de la aceşti arbori ADN la localizarea geografică sau la migrările din trecut ale strămoşilor dumneavoastră. De exemplu, un om din Marea Britanie s-ar putea să aibă un tip de cromozom Y care este întâlnit mai des  în Africa de Nord  decât în altă parte. Cu toate acestea, observaţia se bazează pe populaţiile din Africa de Nord de acum, nu din trecut, iar oamenii s-au deplasat de-a lungul secolelor, drept pentru care acelaşi tip de cromozom Y poate fi găsit şi în alte părţi ale lumii ‚ ceea ce înseamnă că subiectul nostru l-ar fi putut tot atât de bine moşteni de la unul dintre aceştia.  Şi chiar dacă unii dintre strămoşii săi au venit din Africa de Nord, nu se poate şti când au venit în Marea Britanie sau câţi dintre milioanele sale de strămoşi au venit din acea zonă.

Astfel, dacă o companie de testare a genealogiei genetice vă vorbeşte cu încredere despre strămoşii dumneavoastră genetici  care s-au mutat dintr-un loc în altul la un moment dat în timp, afirmaţia fie ea  inventată sau  adevărată, oricum este la fel la fel de lipsită de sens, adică orice individ aflat astăzi în viaţă ar putea avea o conexiune genetică similară.


Modelele de genealogie genetică sunt încurcate

De ce munca pentru a afla genealogia cuiva este aşa de complicată? Cea mai simplă explicaţie este că genealogia este mult mai complicată decât pare la prima vedere. Modelele din ADN-ul nostru sunt făurite de istoria umanităţii în mişcare. Dacă privim înapoi în timp, nu este nevoie decât de o mică migraţie pentru a determina genealogia oamenilor dintr-o vastă arie geografică. Mai există şi multe interferenţe ale altor procese aleatorii: mutaţiile ADN-ului, cine cu cine are copii şi care gene se transmit de la o generaţie la alta. Toate aceste procese limitează tot ceea ce un test v-ar putea spune deoarece:
• Aceleaşi modele de diferenţă genetică dintre noi pot fi rezultatul unor istorii foarte diferite ale umanităţii
• O versiune a istoriei poate produce o mulţime de modele foarte diferite ale deosebirilor genetice dintre noi
• Uneori au loc schimbări neaşteptate în tiparele ADN-ului, astfel încât ceea ce ni se pare a fi reflectarea unei istorii este de fapt rezultatul unei alteia, complet diferite.

Testele ADN care utilizează informaţii despre o descendenţă unică (cromozomul Y sau ADNmt) nu pot oferi informaţii genealogice detaliate

Deoarece cromozomul  Y şi ADNmt urmează o unică linie de filiaţie (maternă sau paternă) ne pot informa cu privire la o singură linie de strămoşi. Dar aceasta este doar una dintre multele noastre ramuri de descendenţă, şi cu cât căutaţi mai departe în trecut, cu atât devine mai irelevant pentru întreg arborele genealogic: Dincolo de mai mult de câteva generaţii, genealogia celor mai mulţi oameni este complexă şi este foarte dificil să poată fi determinată prin intermediul geneticii.Cercetătorii aleg să studieze cromozomul Y sau ADNmt tocmai pentru că urmăresc un model simplificat de moştenire, care se poate studia. Problema apare atunci când aceste teste comerciale de genealogie genetică tratează acest tip de date ca şi cum ele ar putea spune  întreaga poveste a unei genealogii.

Cercetarea genealogiei genetice în istoria omenirii

Testele de genealogie genetică de tip comercial împrumută în mod selectiv şi înşelător din cercetarea în domeniu, luând în considerare genealogia genetică a unei populaţii, dar ele nu trebuie confundate cu aceasta. 

Există trei abordări principale utilizate în cercetarea trecutului umanităţii: filogeografia, statistica descriptivă şi modelarea genetică a populaţiilor. Sunt cercetători care le folosesc pe toate trei, şi putem împrumuta unele perspective de la fiecare dintre ele. Cu toate acestea, unele dintre metode sunt mult mai solide decât altele şi cercetătorii în domeniu nu s-au pus de acord când şi cum este indicat  să fie utilizate, în special legat de întrebările cu privire la istoria umană.

Filogeografia

Această abordare descrie tipare geografice existente în genetică sau în alte tipuri de date (de ex. limbile), care se pot lega printr-o diagramă în formă de copac pentru a sugera istoria migraţiilor indivizilor, populaţiilor sau speciilor. Aceasta este cam întotdeauna abordarea folosită de companiile de testare a genealogiei genetice cu date privind cromozomul Y sau ADNmt – o abordare care poate genera istorii ipotetice, dar fără a ne spune în mod credibil că acestea sunt relatări adevărate despre povestea în timp a   tiparului ADN.  Critica principală care i se aduce folosirii metodei filogeografice de deducere a istoriei populațiilor este faptul că aceasta este de obicei interpretativă și se ghidează după prejudecăți subiective. Metoda mai este criticată și fiindcă nu a fost validată datorită faptului  că lucrează cu exemple a căror istorie se cunoaște deja.

Statistica descriptivă

Unele statistici pot fi folosite pentru a descrie principalele caracteristici ale unui set de date genetice. În cazul unui scenariu simplu, aceste statistici pot reprezenta procese cum ar fi migrația și schimbările în mărimea populației, care influențează circulația genelor și cantitatea  de variație genetică în rândul populațiilor umane. Dar atunci când companiile de testare a genealogiei analizează datele autozomale, ele vor folosi, de obicei una sau mai multe dintre aceste statistici. Și totuși această abordare nu poate reprezenta influența complexă a genelor de-a lungul timpului, sau rolul aleatoriului în mutațiile ADN-ului și felul în care genele sunt transmise  generațiilor următoare.

Modelarea genetică a populațiilor

Mulți geneticieni ai populațiilor sunt interesați să poată spune ceva despre origini, despre migrațiile din trecut și despre amestecul dintre indivizi în cadrul populațiilor umane. Aceasta este o sarcină foarte dificilă, dar observând mai multe persoane din diferite regiuni și mai ales modelând istoriile posibile ale populațiilor și calculând cât de probabil ar putea ele  explica  un model de ADN, diferite idei despre istoria populațiilor ar putea fi testate prin diverse metode științifice solide. Această abordare îi ajută pe cercetători să determine care   dintre multele istorii posibile este cea care a condus cel mai  probabil la modelul de ADN studiat. Datorită acestui fapt, metoda modelării genetice este considerată cea mai folositoare și cea mai științifică. Cu toate acestea, deși ea ne poate spune  ceva despre populații, ne poate oferi  foarte puține date despre fiecare  persoană în parte.

Acest articol a fost rezultatul cercetărilor profesorilor David Balding, Mark Thomas și Tabitha Innocent cu asistență din partea Dr. Turi King, Dr. Lounès Chikhi, Dr. Rosalind Harding, Prof. Mark Jobling și Prof. Guido Barbujani.

 

 

Traducere: Daniela Albu

This publication [sense-about-genetic-ancestry-testing] published by Sense About Science in [2013] in the English language, has been translated into [Romanian] by [Scientia.ro] in [April 2012], and is used with the permission of Sense About Science. Sense About Science assumes no responsibility for the accuracy and completeness of the translation or for actions that may ensue as a result thereof. The approved text of all Sense About Science publications is that published by Sense About Science in the English language.

Copyright under Creative Commons Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 2.0 UK: England & Wales License. Published in [2013] by Sense About Science. Used with permission of Sense About Science. Contact enquiries@senseaboutscience.org for permission to reproduce or translate the document.

SocButtons v1.5
07/04/2013

Noua apocalipsă: rezistenţa la antibiotice

De ce nu sunt aduse pe piaţă noi antibiotice, având în vedere că supermicrobii îşi fac de cap? Rezistenţa la antibiotice reprezintă un pericol apocaliptic pentru sănătatea umană. Avem de înfruntat "coşmarul bacterian" şi, pe moment, pierdem "războiul".

 

 

 

 

Un astfel de limbaj, în declaraţii acordate în săptămânile trecute de autorităţi medicale de top din Marea Britanie şi Statele Unite – în mod normal foarte rezervate în exprimare – reflectă enormitatea situaţiei cu care ei simt că trebuie să ne confruntăm acum.

În fapt, situaţia noastră este încă şi mai gravă decât sugerează aceste cuvinte, bacteriile rezistente la antibiotice fiind în afara oricărui control în unele regiuni. În plus, New Scientist poate revela faptul că noi medicamente eficiente ar putea deja exista – dar sunt blocate în fazele finale ale dezvoltării pentru că nu pot depăşi blocajele economice şi de reglementare.

Rezistenţa la antibiotice s-a dezvoltat de ceva timp în cazul bacteriei care provoacă tuberculoza şi în cazul unor “supermicrobi” cum ar fi Staphylococcus aureus, rezistent la meticilină (MRSA). Mai puţin cunoscute sunt microorganismele din familia Enterobacteriaceae, bacterii puternice aflate în intestine care includ mai comuna Escherichia coli, care poate provoca infecţii severe. Din ce în ce mai mult, ele prezintă gene care dezactivează cele mai multe antibiotice – numai cele numite carbapeneme le mai pot ucide pe moment.

Totuşi, Enterbacteriaceae rezistente la carbapeneme (CRE) apar din ce în ce mai mult. Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite au informat recent că 4 la sută din infecţiile provocate de Enterobacteriaceae în Statele Unite – şi o zecime din toate infecţiile provocate de un membru al acestei familii, numit Klebsiella – sunt acum rezistente la carbapeneme.

În mod îngrijorător, aceasta reprezintă o creştere de 400 la sută în ultimul deceniu. CRE sunt, de asemenea, şi de 2 ori mai letale decât rudele lor nonrezistente – 40 la sută din infecţiile sanguine cu CRE sunt mortale – şi ele prezintă gene pentru rezistenţa şi la multe alte tipuri de antibiotice. Încă şi mai grav, niciun alt nou antibiotic, care funcţionează împotriva CRE, nu este de aşteptat să apară pe piaţă.

“Vestea bună este că încă avem timp să oprim CRE”, spune Tom Frieden, şeful CDC. Măsurile de curăţenie riguroase pot opri răspândirea bacteriilor în spitale, locul în care se petrec cele mai multe infectări în Statele Unite. Dar această situaţie s-ar putea să nu fie de lungă durată; acesta a fost cazul în alte părţi (vezi “În libertate şi în afara oricărui control”, de mai jos).

Cazurile de infecţii cu CRE în Marea Britanie au crescut de la 17 în 2008 la 799 anul trecut – puţin mai mult decât în Statele Unite şi în cazul unei populaţii de 5 ori mai mică. În plus, unele cazuri apar în afara spitalelor.

În Grecia, 68 la sută din infecţiile cu Klebsiella testate în 2011 erau rezistente la carbapeneme. Această ţară a raportat şi unele cazuri de E.coli, care produce multe infecţii ale vezicii urinare care sunt rezistente la carbapeneme.

Situaţia Greciei nu este nici pe departe una accidentală. Această ţară prezintă cea mai mare rată de folosire a antibioticelor din Uniunea Europeană – şi cu cât sunt folosite mai multe antibiotice, cu atât bacteriile mai rezistente la acestea au un avantaj evolutiv. CRE s-ar putea răspândi acolo din Asia, în care antibioticele nu sunt supuse unui control. “Tu poţi obţine orice antibiotic destul de uşor în farmacii [fără a avea nevoie de o prescripţie medicală]”, inclusiv carbapeneme, spune Danilo Lo Fo Wong de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care doreşte să studieze CRE în Asia Centrală. Stuart Levy de la Universitatea Tufts din Boston, Massachusetts, a descoperit un gen de bacterie, originară din China, care prezintă 4 noi mutaţii pentru rezistenţa la carbapeneme.

Avem nevoie de noi medicamente pentru a învinge aceste bacterii. Totuşi, nu este nimic iminent, avertizează Frieden. Aceasta se datorează faptului că antibioticele existente deja atacă cele mai evidente puncte slabe ale bacteriilor, spune Brad Spellberg de la Universitatea California, Los Angeles.

Oricum, noi antibiotice sunt descoperite. Levy are un astfel de antibiotic care “a trecut testele de siguranţă în urmă cu 10 ani”. Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Genoa, Italia, a descoperit că 6 noi antibiotice eficiente împotriva Enterobacteriaceae rezistente la medicamente erau în fazele timpurii de testare. Anul trecut, Biomedical Advanced Research and Development Authority din Statele Unite a finanţat dezvoltarea încă unui astfel de antibiotic.

Totuşi, nimeni nu a reuşit să atragă finanţarea industriei farmaceutice pentru testele finale scumpe, necesare pentru stabilirea eficienţei unui medicament, care implică mai multe mii de persoane. Spellberg a lucrat la un astfel de medicament până în 2010, atunci când compania de medicamente Pfizer, cu sediul în SUA, care finanţase cercetarea, pur şi simplu şi-a închis departamentul de antibiotice – în acel moment cel mai mare din lume. “Ei aveau o rezervă foarte mare de medicamente. Este neclar dacă vreunul dintre acestea va vedea vreodată lumina zilei”, spune el.

Citiţi şi: Sunt utile antibioticele împotriva viruşilor?

Opt companii mari au abandonat cercetarea antibioticelor din 1990; numai trei astfel de companii le mai produc. Pur şi simplu nu există destui bani în acest domeniu, spune Chip Chambers de la Universitatea California, San Francisco. Spre deosebire de pastilele pentru boli cronice cum ar fi problemele de inimă, antibioticele sunt luate pentru o perioadă limitată de timp. În plus, orice nou medicament care ucide bacteriile rezistente va fi folosit în mod deliberat într-o cantitate cât mai mică posibil pentru a opri dezvoltarea rezistenţei la el.

Exista încă şi un alt paradox: nu există destui oameni cu infecţii CRE similare care să fie eligibili pentru testările clinice. “Dacă aşteptăm până la momentul în care vom putea testa numărul adecvat de pacienţi, atunci epidemia ar putea sosi înainte ca o terapie să fie pregătită”, avertizează John Rex, şeful departamentului pentru boli infecţioase de la gigantul farmaceutic britanic AstraZeneca.

Agenţiile de reglementare din Statele Unite şi Marea Britanie încearcă să găsească o ieşire din impas. O parte a programului “New Drugs for Bad Bugs”, finanţat de către Comisia Europeană, lansat în acest an, are ca obiectiv crearea unor noi modalităţi pentru introducerea antibioticelor pe piaţă. Două medicamente active împotriva MRSA au început să fie testate în cadrul acestui program.

Congresul Statelor Unite ar putea lua în considerare, în scurt timp, o măsură care permite noilor antibiotice să fie aprobate după o procedură mai simplă de testare. O astfel de modificare, care este în stadiul de draft în cadrul European Medicines Agency, în teorie, va face ca noile medicamente să fie mai riscante – dar este un risc care merită să fie asumat dacă sunt folosite numai acolo unde nu există o altă alternativă, spune Robert Guidos de la Infectious Diseases Society of America.

Chiar dacă dezvoltarea de noi medicamente este repornită, “noi avem în vedere 10 până la 15 ani în care nu vor exista medicamente pentru tratarea multora dintre aceste infecţii”, spune Chambers. “Este ca şi cum ne-am afla din nou în era pre-antibiotică”, avertizează Mark Toleman de la Universitatea Cardiff, Marea Britanie. Atunci, oamenii mureau în mod curent de ceea ce în prezent considerăm a fi doar infecţii bacteriene minore. Nu este o eră pe care am dori s-o vedem din nou.

Citiţi şi: Cum funcţionează antibioticele

În libertate şi în afara oricărui control

Procentul de bacterii rezistente la carbapeneme este în creştere în Statele Unite, deşi epidemiologii speră să controleze microbii prin izolarea purtătorilor. Dar carantina nu mai reprezintă o opţiune în alte părţi.

Enterobacteriaceae rezistente la carbapeneme (CRE) – bacterii intestinale cauzatoare de boli – sunt deja în libertate în Asia. Europenii care au călătorit în India pentru o operaţie au adus acasă o CRE, numită NDM-1, în 2009. În ţările cu un sistem sanitar deficitar, bacteriile intestinale rezistente, apărute în spitale, se pot răspândi pe scară largă. În 2011, Mark Toleman de la Universitatea Cardiff, Marea Britanie, a descoperit CRE în bălţile de pe străzile din Delhi, India. CRE a fost descoperită de atunci în probele de apă din Pakistan şi Bangladesh.

Toleman are de gând să caute CRE în sistemul de canalizare din Marea Britanie. El se teme că, odată ce CRE pătrunde în mediu, aceasta poate persista acolo. Chiar şi nivelurile reduse de antibiotice – excretate de oameni şi animale – favorizează supravieţuirea bacteriilor rezistente în solul şi apa în care ajung medicamentele.

Microbii rezistenţi pot muri dacă antibioticul la care sunt rezistenţi nu este prezent pentru a le oferi un avantaj competitiv. Carbapenemele sunt deseori găsite în mediu, dar CRE rezistă şi la alte antibiotice, de asemenea, astfel încât pot supravieţui acolo unde unul dintre acestea este prezent, spune Toleman. Odată ce ele scapă, ar putea fi imposibil de ţinut sub control.

Militanţii doresc ca fermierii din Statele Unite să divulge cantitatea de antibiotice pe care o folosesc pe animale, dar o iniţiativă pentru legalizarea unei astfel de măsuri a eşuat în Statele Unite, săptămâna trecută.

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului antibiotic-resistance-an-apocalyptic-threat, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Alexandru Hutupanu

SocButtons v1.5