socbuttons-v1-5

09/04/2013

Ar fi mai bine să trăim ca omul cavernelor?

Tendințele stilului de viață ”paleo” (paelolitic) sunt populare azi, dar ele sunt înrădăcinate în mituri evoluţioniste. Vedeţi mai jos ce crede biologul Marlene Zuk, care recent a publicat o carte despre evoluţie, diete, sex şi modul nostru de viaţă.

 

 

 


Cartea ta, "Paleofantasy: What Evolution Really Tells Us About Sex, Diet, and How We Live", este despre ideile pseudoștiințifice  numite ”paleofantezii”. Ce sunt acestea mai exact?

Ele provin de la ideea că evoluția face schimbări minuscule de-a lungul a milioane de ani, așa că nu am avut suficient  timp pentru a ne adapta la lumea industrială modernă,  dar și de la ideea că am fi mai sănătoși și mai fericiți dacă am trăi mai mult ca strămoșii noștri.

Este adevărat că nu am evoluat îndeajuns de repede pentru a face față vieții moderne ?

Într-o oarecare măsură este adevărat. De exemplu, corpurile noastre nu sunt făcute să stea la computer toată ziua. Pentru că oamenii au evoluat într-un mediu în care nu stăteau chirciți deasupra computerelor, petrecându-și astfel aproape tot timpul, această deprindere va avea acum efecte nocive asupra noastră. Dar lucrurile sunt ceva mai nuanțate. Faptul că suntem bipezi afectează destul de mult scheletul uman. Ar trebui oare să ne dorim să fim patrupezi ? Nu are niciun sens.

Ce a dat naștere acestei tendințe de a idealiza felul de viață al oamenilor din vechime ?

Există o caricatură care arată că organismele evoluează până ajung la un punct în care sunt perfect adaptate la mediu, apoi respiră ușurate și se opresc. Tot ceea ce se întâmplă după aceea este dezastruos. Așa că a apărut acum această atitudine pe care o putem numi ”paleo-nostalgia” – ideea că ne era mai bine înainte de apariția agriculturii sau de cea a civilizației și a revoluției industriale.  Nu înseamnă că s-a diminuat îmbunătățirea calității vieții. Dar ne este de ajutor și devine totul mai clar dacă observăm că toate organismele evoluează în mod constant. Nu a existat niciun moment în trecutul nostru când s-ar putea spune că am fost adaptați perfect la mediu. Nu resping ideea că trebuie să studiem patrimoniul nostru evolutiv ca să ne gândim la ce este mai bine  și mai  înțelept pentru sănătatea noastră. Dar problemele pot apărea  dacă începem în mod ciudat să  analizăm  doar parțial  toate acestea.

Sunt paleo-dietele, care de obicei implică un consum ridicat de carne și evitarea cerealelor și a produselor lactate, exemple pentru acest tip de opțiune parțială?

Susținerea acestor diete se bazează pe ideea că oamenii aveau un anumit mod de alimentație acum 100.000 sau 15.000 de ani – perioada din trecut la care oamenii doresc să revină, variază. Cred că toată lumea este de acord că noi am evoluat mâncând anumite lucruri și că ne vom îmbolnăvi cu siguranță dacă consumăm Coca Cola dietetică și chipsuri. Dar lucrurile se complică dacă întreprindem o analiză detaliată. Ar trebui să mâncăm mai multă sau mai puțină carne? Este bine să consumăm produse lactate?

Cât de mult cunoaștem despre dietele  oamenilor străvechi?

Nu știm exact ce mâncau. Se pare că mâncau mai mult amidon și carbohidrați decât s-a crezut inițial. De asemenea, se mâncau lucruri diferite în părți diferite ale lumii. Așa că este dificil să propunem acea dietă perfectă pe care ar trebui să o respecte toată lumea. Mai mult decât atât, genele noastre s-au schimbat în ultimii 10.000 de ani. Persistența lactazei – capacitatea adulților de a digera laptele la maturitate – este o dovadă. Genele noastre s-au schimbat extrem de rapid, astfel încât cel puțin unele populații pot digera laptele la maturitate. Și la fel ca și  în cazul lactozei, se pare că populațiile care consumă mult amidon au mai multe gene cu capacitate de digerare a acestuia. Toate acestea sugerează că evoluția are loc tot timpul și cu mult mai repede decât credem noi.

Deci este posibil să mâncăm precum strămoșii noștri?

Este foarte dificil să încercăm să imităm ce mâncau oamenii acum 10.000 sau 100.000 de ani. Hrana noastră s-a schimbat  într-atât de mult încât fiecare articol dintr-un supermarket este diferit din punct de vedere genetic de echivalentul său preistoric.  Modificarea alimentelor pentru ca acestea să devină mai gustoase și mai digerabile, este una dintre preocupările principale ale umanității. Eu nu sunt împotriva paleo-dietei. Este evident că o mulțime de oameni care mănâncă în acest fel sunt fericiți cu ea și se simt mai sănătoși. E aproape sigur că o astfel de dietă este mult mai bună decât consumul de mâncare nesănătoasă. Dar mi se pare că deciziile despre ce e bine și ce nu pentru organismul nostru trebuie să se bazeze pe date și nu doar pe încercarea de a mânca ceea ce mânca omenirea cu zeci de mii de ani în urmă.

Credeți că apariția acestui tip de dietă este o reacție la cultura hranei nesănătoase, numită generic și ”junk food” ?

În mod ironic, una dintre cele mai mari probleme ale lumii noastre dezvoltate este chiar abundența de hrană bogată în calorii. Există foarte multe cercetări privind ”genotipul cumpătat” – ideea că strămoșii noștri au evoluat pentru a face față atât exploziei cât și falimentului bunurilor alimentare. Dacă sunteți adepții abundenței, aceasta va avea consecințe neașteptate pentru sănătatea voastră.  Acesta este un bun exemplu despre cum trebuie să luăm în considerare patrimoniul nostru evolutiv când ne gândim la mâncare și la modul în care aceasta afectează fiziologia noastră. Dar asta e cu totul altceva decât să spunem că ar trebui să mâncăm exact ca strămoșii noștri.

Ce părere ai despre regimurile de fitness, care susțin exercițiile de tipul vânător-culegător?

Există oameni care susțin că strămoșii noștri alergau pe perioade scurte dar constante, fugărind un prădător sau urmărind prada. Ca urmare, ei susțin antrenamentele scurte dar intense. Dar există de asemenea dovezi convingătoare că strămoșii noștri puteau alerga și pe distanțe tip maraton și acești alergători erau selectați pentru ceea se numește vânătoarea persistentă, pe parcursul căreia prada era urmărită până se prăbușea la pământ, epuizată.

La fel ca și în privința hranei, mie cel mai interesant mi se pare nu să încerci să modelezi exercițiile de fitness după ce făceau strămoșii noștri, pentru că probabil nici nu vom  cunoaște vreodată exact comportamentul acestora, ci să încercăm în schimb să folosim acele date de care dispunem ca un punct de plecare și să dezvoltăm idei noi despre care ar fi cele mai potrivite exerciții fizice, aici și acum. Ideea este să ne inspirăm din trecut și nu să ne lăsăm constrânși de acesta.

Ce părere ai despre concepția potrivit căreia o mulțime de boli apar din cauza nepotrivirii dintre genele noastre și stilul modern de viață?

Aceasta este ideea așa numitei ”boli a civilizației”. A crescut enorm rata diabetului de tip 2  și a tulburărilor de autoimunitate. Sunt multe boli care au apărut doar în ultimele câteva secole și se pare că apar în rândul oamenilor care  trăiesc în cele mai bune condiții din lume. Sunt boli transmisibile, precum pojarul, care apare numai când oamenii se află în grupuri de o anumită mărime. Din această cauză ai putea spune că ar trebui să trăim în sate mici ca să nu ne îmbolnăvim de pojar. Dar după părerea mea cea mai bună soluție este vaccinul contra pojarului.

Deci ești de părere că s-ar putea exagera prea mult cu acest concept al  ”bolii civilizației”?

Da. S-a discutat mult despre cancer ca fiind un flagel modern, dar nu există date științifice care să vină în sprijinul acestei afirmații. Se pare că vestigiile antice demonstrează aceeași incidență a cancerului ca și acum, cu excepția cancerului la plămâni. Acesta este legat de consumul de tutun, care evident este mult mai modern. Dar în general datele nu sprijină ideea că nu a existat cancerul înainte ca noi să începem această oribilă viață modernă.

Crezi că genul de nostalgie care generează aceste tendințe poate fi dăunător?

Dăunător este atunci când interpretezi greșit felul în care funcționează evoluția și ajungi să te îngrijorezi că oamenii nu obișnuiau să se comporte în felul X și că nici noi nu trebuie să facem asta în prezent.  Aproape toate trăsăturile sunt un compromis. Persoanele cu picioare lungi aveau șanse mai mari de supraviețuire, deoarece puteau  fugi de prădători. Dar , totodată, înghețau mai repede, pentru că pierdeau mai multă căldură prin picioarele lor. Avantajul sau dezavantajul depinde de mediul în care vă aflați acum.

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului should-we-aim-to-live-like-cavemen, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Daniela Albu

SocButtons v1.5
09/04/2013

Reconsiderarea stresului: partea pozitivă

Este adevărat că ceea ce nu te ucide te face mai puternic sau este stresul întotdeauna debilitant? Este uimitor cât de mult din experiența noastră emoțională este distorsionată de interpretare. Luaţi trăirile fizice pe care le aveţi atunci când urmează să vorbiţi în public.

 

 

 

 

Transpiraţia palmelor, contracţiile stomacale și senzaţia de ameţeală. Nu este în mare parte aceeași experiență fizică pe care o aveţi atunci când sunteţi îndrăgostiţi?

Cu toate acestea, cele două experiențe, dintre care una stresantă şi una plăcută, par a se situa la un kilometru distanţă una de cealaltă. Diferența este dată parțial de sensul pe care îl dăm acestor evenimente.

Dar cât de mult putem extinde această afirmaţie? Ce ziceţi de frecuşurile din viața de zi cu zi și de stres, în general? Este stresul într-adevăr nimicitor sau poate fi şi altfel interpretat?

Ei bine, există cu siguranță modalităţi stereotipe de abordare a stresului. Una dintre cele mai comune dintre ele, care este adesea întărită de către mass-media, este reprezentată de clişeul conform căruia "stresul ne afectează".

În una din ultimele lor lucrări, Crum şi colab. (2013) se întreabă dacă putem schimba această mentalitate şi dacă abordarea stresului într-un mod pozitiv ar putea influenţa modul în care reacționăm la el.

Pentru efectuarea unor teste preliminare, ei au recrutat un grup de bancheri din investiţii, care a fost împărţit în trei grupe, fiecare urmând să privească un filmuleţ diferit de 10 minute.

O grupă a vizionat un film care sugera că stresul poate fi bun pentru individ. Filmul "Stresul duce la creşterea performanţelor" sugera că unii oameni îşi fac cel mai bine munca când sunt sub presiune: de exemplu, căpitanul "Sully" Sullenberger a aterizat cu aeronava sa avariată pe râul Hudson, iar Winston Churchill a condus cu succes Marea Britanie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

A doua grupă a privit un filmuleţ ce întărea ideea că stresul este debilitant, în timp ce a treia a acționat ca un grup de control.

Bancherii au discutat din nou peste câteva săptămâni despre mentalitatea lor faţă de stres, despre eficienţa la locul de muncă și despre nivelul lor de stres. Rezultatele au arătat că cei care văzuseră filmul "Stresul duce la creşterea performanţelor" au dezvoltat o stare de spirit mai pozitivă faţă de stres. Astfel, ei au ajuns să declare  performanțe mai bune la locul de muncă și mai puține probleme psihologice după următoarele două săptămâni.

Aceste rezultate au sugerat că există anumite lucruri simple, cum a fost acel film de mici dimensiuni, care pot aduce o schimbare în modul în care te raportezi la stres, cel puțin pe termen scurt.

Într-un alt studiu, Crum şi colaboratorii săi au examinat  mecanismul posibil prin care o mentalitate schimbată aduce beneficii. Ei au constatat că persoanele care aveau tendinţa de a considera stresul ca o sursă de îmbunătăţiri erau mai dornice de feedback. Deci, oameni care gândesc pozitiv despre stres ar putea să se folosească de astfel de ocazii în rezolvarea propriilor probleme.

În plus, gândurile că stresul contribuie la creşterea performanţei au fost însoţite de niveluri mai scăzute de cortizol - un hormon care se produce concomitent cu răspunsul la stres. Cu alte cuvinte, reacţia fiziologică a oamenilor la stres a fost mai bună atunci când au aprobat ideea că stresul este fortifiant.

Deci, este  stresul bun sau rău pentru voi? Dovezile de mai sus subliniază faptul că ceea ce gândiţi influențează modul în care reacţionează atât mintea, cât și corpul vostru.

Traducere de Maricica Botescu după rethinking-the-stress-mindset, cu acordul editorului

SocButtons v1.5
09/04/2013

Cum să-ţi menţii partenera atrăgătoare!

Dacă eşti femeie acest articol este pentru partenerul tău. Dacă eşti bărbat (dar nu misogin), acest articol este pentru tine... Ea s-a aranjat, aşa cum face de obicei (da, aţi întârziat din nou, dar te-ai imunizat, nu-i aşa?). Arată bine, ce mai!

 

 

 

 

Şi eşti mândru de asta, deoarece în acest fel îţi confirma masculinitatea. Totuşi, nu-i spui nimic. Nu e nicio scăpare. Foarte rar se întâmplă să-i spui cât de mult îţi place felul în care arată (nu vrei să ştii ce buget este necesar pentru asta...), dar remarci, în sinea ta, de fiecare dată.

Te-ai întrebat care sunt consecinţele acestei rezerve în comunicare de care dai dovadă în mod consecvent? Crezi că nu exista consecinţe? Atunci nu te mira dacă, de la un anumit moment, va înceta să se aranjeze, va deveni mai nepăsătoare faţă de modul în care arată şi, de ce nu, va acumula un număr de kilograme care te va face să-ţi doreşti să nu mai ieşiţi împreună!

Eşti parţial responsabil pentru modul în care arata partenera/soţia ta!

Şi te poţi achita în mod inteligent de această responsabilitate comunicându-i aprecierea ta pozitivă atunci când o merită (şi, conform scenariului deja prezentat, o merită des). Când anume să-i transmiţi această evaluare? („Îmi place foarte mult cum te-ai îmbrăcat/cum arăţi!”)

Te rog, nu după ce v-aţi întors de la eveniment: „Arătai foarte bine în rochia aceea”. Şi nici a doua zi. Şi nici săptămâna următoare. Cu siguranţă nu anul viitor sau pe patul de moarte. Nu! Dacă vrei să te bucuri mult timp de o parteneră atrăgătoare, elegantă sau îmbrăcată sexy, trebuie să-i spui atunci când arată astfel.

Nu mai târziu şi, evident, nu mai devreme. Trebuie să-ţi sincronizezi evaluarea cu comportamentul/înfăţişarea ei. Da, aceasta este o tehnică de manipulare a comportamentului (aşa sunt unii psihologi, extrem de periculoşi). Dar este o manipulare în serviciul unei cauze pozitive (conservarea atractivităţii partenerei tale şi plăcerea ta de a  avea o astfel de parteneră). Are şi un nume! Se numeşte întărire pozitivă.

P.S. Din acest articol ai putea înţelege că modul în care ajung să arate unele femei are directă legătură cu felul în care partenerii lor  (nu) au ştiut să comunice cu ele. Felicitări, ai înţeles bine!

Articol preluat de pe site-ul Adrian-Nuta.ro, cu acordul autorului

SocButtons v1.5
02/04/2013

Ce diferenţă e între ciocolata albă şi neagră

Ciocolata creşte în copaci. Ciocolata neagră în copaci negri şi cea albă în copaci albi. Glumesc. Ciocolata se face din boabele de cacao, care cresc în nişte teci mari, ce cresc în copaci. Pentru a face ciocolată, boabele sunt scoase din păstăi și puse laolaltă.

 

 

 

Imediat încep o mulțime de reacții chimice. Zahărul se transformă în glucoză și fructoză, care la rândul lor încep să fermenteze în alcool și acid acetic. Acesta produce apoi o varietate de esteri aromatici și omoară, de asemenea, gemenii din interiorul semințelor, eliberând enzimele care descompun proteinele și zaharurile în compuși gustoşi. Boabele sunt apoi prăjite, fapt ce face ca aminoacizii să reacționeze cu zaharurile care produc substanțele numite melanoidine, responsabile pentru culoare. Prăjirea, de asemenea, ajută la eliminarea germenilor din boabe.

Germenii, sau vlăstarii, sunt măcinaţi,  dispersând particulele minuscule de cacao în untul de cacao. Acest lucru produce ceva  care a fost numit lichior de ciocolată. Răcind acest produs se formează ciocolata solidă. În formula olandeză, un proces inventat în 1828 de către Conrad van Houten, germenii sunt trataţi cu bicarbonat sau hidroxid de amoniu pentru a neutraliza acizii și a produce o cacao mai fină. Van Houten a inventat, de asemenea, o modalitate de a separa untul de cacao prin trecerea lichiorului de ciocolată printr-o presă mare. În 1847 J.S. Fry a constatat că untul de cacao și zahărul adăugat  lichiorului de ciocolată ar putea produce ciocolată masivă, iar ulterior, în 1876 Henri Nestle și Daniel Peter au descoperit că adăugând lapte condensat se produce o aromă mai fină. Milton Hershey au continuat către producția de masă. Ultimul pas în producerea ciocolatei este "călirea", atunci când ciocolata este atent răcită pentru a permite ca grăsimea să se cristalizeze.

Atât pentru ciocolata neagră. Dar ce este ciocolata albă? De fapt, nu este chiar ciocolată, deoarece nu conține particule de cacao. Aceasta este doar unt de cacao amestecat cu zahăr, de multe ori cu puţină vanilie adăugată pentru aromatizare. Din moment ce nu are nicio urmă de cacao, compușii aromatici caracteristici găsiţi în ciocolată, cum ar fi acidul fenil acetic, alcoolul furfurilic, dimetilul sulfurat, 2-metoxi-4-metilfenol și 1-metilnaftalina, precum și alte 300 de componente sunt în mare parte absente. De asemenea, absente sunt anandamidele, N-oleoylethanolaminele și N-linoleoylethanolaminele, compușii care se presupune că sunt responsabili pentru plăcerea pe care o dă ciocolata. De ce? Pentru că ei stimulează aparent aceiaşi receptori din creier ca tetrahidrocanabinolul, ingredientul activ din marijuana. Deci, nu e de mirare că dependenţii de ciocolată nu sunt satisfăcuți de ciocolata albă. Dar, înainte de a ne îngrijora prea mult de similaritatea cu efectul canabisului, apreciaţi următorul lucru: o persoană de 60 kg ar trebui sa mănânce 11 kg de ciocolată pentru a obţine un astfel de efect!

Traducere după Maricica Botescu the-difference-between-white-chocolate-and-brown-chocolate, cu acordul editorului

SocButtons v1.5