institutului

11/04/2013

Cu ce se ocupă acum liderul Anonymous România, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Gabriel Băleasă sprijină cu bani hackerii Anonymous arestați din întreaga lume / FOTO: dailydot.com

După ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, nemțeanul Gabriel Băleasă (cunoscut în mediul virtual drept LulzCart), fostul lider Anonymous România, nu a rupt total legăturile cu organizația de hackeri faimoasă în toată lumea. Gabriel Băleasă nu mai sparge site-uri, însă susține mișcarea Anonymous prin intermediul unui site pe care sunt comercializate produse cu inscripțiile Anonymous. Profitul obținut de site este folosit pentru finanțarea cheltuielilor de judecată ale membrilor Anonymous din întreaga lume. 

Gabriel Băleasă a vorbit și despre condamnarea sa. "Sunt fericit că trăiesc într-o țară care nu este la fel de "retardată" ca SUA când vine vorba de legi, chiar dacă este o țară mică și săracă. Anul trecut am fost arestat, împreună cu alți 11 români, pentru că am spart câteva site-uri, printre care cel al Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei. După o noapte de audieri, doar eu și încă o persoană am fost arestați pentru două luni, pe parcursul desfășurării anchetei. Anchetatorii n-au avut aproape nicio dovadă, pentru că totul a fost criptat și hard disck-ul meu a fost șters în noaptea de dinainte să fiu ridicat. După două luni, neavând dovezi, ne-au eliberat până la proces. La proces m-am declarat vinovat la toate capetele de acuzare, iar astfel 8 din cele 11 persoane arestate au scăpat de acuzații. Trei dintre noi am fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Nu avem niciun fel de restricții în ceea ce privește folosirea internetului", povestește LulzCart. 

În ceea ce privește site-ul cu produse Anonymous de care se îngrijește, Gabriel Băleasă spune că este convins că îi va scoate din sărite pe agenții federali americani. "Facem însă totul legal. Nu furăm niciun ban și nu postăm informații legate de hacking. Dacă vor încerca să ne dea în judecată, eu și avocatul meu suntem pregătiți. Data trecută când am fost aresestat, Ambasada SUA a venit și a cerut daune în valoare de 43.000 de dolari, însă nu au primit. Vreau să le amintesc că legile din SUA nu se aplică în România", a mai spus tânărul nemțean. 

09/04/2013

Remediu împotriva SIDA. Cazuri recente

La două săptămâni după ce a fost dezvăluit faptul că un copil a fost vindecat de HIV, noi informaţii arată că un tratament similar poate duce şi la vindecare adulților. Tratarea la scurt timp după infectare pare cardinală, dar nu garantează succesul.

 

 

 

 

Asier Sáez-Cirión de la Departamentul pentru combaterea infecțiilor retrovirale al  Institutului Pasteur din Paris a analizat 70 de persoane cu HIV care au fost tratate cu medicamente antiretrovirale (ARV)  pe o perioadă cuprinsă  între 35 zile și 10 săptămâni după infectare, mult mai devreme decât este inițiat tratamentul în mod normal.

Toate schemele de tratament ale participanților au fost întrerupte din motive variate. De exemplu, unii participanți  au decis singuri să nu mai ia medicamente, alții au făcut parte din alte studii care implicau scheme diferite de tratament.

Cei mai mulți dintre cei 70 de participanți au suferit o recădere în urma întreruperii tratamentului, nivelul de infestare cu virusul revenind rapid la nivelul anterior tratamentului. Însă 14 dintre ei, patru femei și 10 bărbați, au reușit să întrerupă tratamentul antiviral fără ca recăderea să apară, aceștia fiind cei care au urmat tratamentul pentru o perioadă medie de trei ani.

Cei 14 adulți încă prezintă urme ale infecției cu HIV în sânge, dar la astfel de niveluri scăzute organismul lor reușește în mod obișnuit  să țină infecția  sub control în absența tratamentului medicamentos.

Perioada fără tratament

În medie, cei 14 adulți au avut o evoluție bună în absența tratamentului medicamentos timp de șapte ani. Unul dintre ei nu a necesitat tratament medicamentos timp de 10 ani și jumătate. "Infecția nu este eradicată, dar ei pot trăi cu certitudine fără pastile  o perioadă foarte lungă de timp", afirmă Sáez-Cirión.


Reprezentare grafică a virusului HIV


La începutul lunii martie a fost relatat faptul că un copil a fost vindecat de HIV după ce i s-a administrat la scurt timp după naștere o schemă de tratament care a inclus trei medicamente antivirale. Sáez-Cirión avertizează asupra faptului că administrarea precoce a tratamentului  nu este eficientă în toate cazurile, dar noul studiu întărește încă o dată concluzia conform căreia intervenția neîntârziată este importantă.

"Se cunosc trei beneficii ale tratamentului pus în practică rapid după infectare", afirmă Sáez-ryia Cirión. "Acesta  reduce  sursa infecției cu HIV, care poate persista, limitează varietatea  virusului și menține răspunsul imun la virus, ținându-l sub control."

Analizele ulterioare au confirmat că cei 14 adulți nu sunt "super-controlleri", adică din cei 1% din populație care  sunt rezistenţi în mod firesc  la infecția cu HIV. De asemenea, cei care pot controla infecția în mod  natural pot suprima  infecția cu rapiditate, în timp ce aceștia 14 au avut în cea mai mare parte simptome severe, care au condus la necesitatea instituirii precoce a tratamentului. "În mod paradoxal, faptul că la început au evoluat  nesatisfăcător, i-a ajutat să evolueze mai bine ulterior", afirmă Sáez-Cirión.

Răspunsul neîntârziat

Cercetătorii încearcă să identifice factori suplimentari care ar putea explica de ce intervenția imediată  este utilă doar în cazul unor persoane, în speranța de a extinde domeniul de aplicare pentru a crea  remedii mai precise.

"Acest întreg domeniu este fascinant și am analizat cu mare atenție problemele legate de inițierea precoce a tratamentului, precum și posibilitatea de a obține unele remedii  eficiente", relatează  Andrew Ball, consilier principal asupra strategiei HIV / SIDA la Organizația Mondială a Sănătății de la Geneva.

"Marea provocare este identificarea persoanelor infectate imediat după infecdtare", afirmă Ball, adăugând faptul că mulți oameni se opun testării datorită stigmatizării și a riscului de a fi discriminați. "Există o motivație bună pentru testarea precoce, iar cele mai recente rezultate încurajează acest lucru," afirmă el.

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului more-hiv-cured-first-a-baby-now-14-adults, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Ecaterina Pavel

SocButtons v1.5